De la protestul din Bucureşti,Rezerviştii au făcut „pauză de şpriţ” la crama primarului Valerică
O echipă de jurnalişti sub acoperire de la „Romania Liberă” s-a strecurat în autocarul militarilor care au protestat la Bucureşti
Cadrele militare în rezervă din municipiul Focşani care au protestat marţi la Bucureşti împotriva micşorării pensiilor, s-au oprit la întoarcere la domeniul viticol al vicepreşedintelui PNL Vrancea, primarul Valerică Zamfirescu de la Slobozia Bradului. O echipă de jurnalişti de la „Romania Liberă” s-a strecurat incognito în autocarul cu protestatari care se întorceau din Capitală şi au relatat o parte din culisele organizării unui astfel de miting sprijinit logistic de Opoziţie. La întoarcerea spre Vrancea, foştii generali, colonei şi căpitani nemulţumiţi că li s-au tăiat pensiile s-au oprit veseli la crama lui Valerică Zamfirescu, fost militar şi el, un binecunoscut al protestatarilor, unde au fost serviţi cu vin din belşug, iar la plecare au mai luat şi pentru acasă. „Pe la ora 19.00, autocarul a parcat în sfîrşit în dreptul domeniului viticol al lui Valerică Zamfirescu: primarul s-a dovedit o gazdă primitoare pentru protestatari. Militarii s-au încolonat şi colonelul le-a ordonat în glumă: «Aici intrăm în picioare şi ieşim în brînci». Toată lumea a rîs, mai ales că astfel de ordine se execută, nu se discută. Nici edilul nu a pierdut timpul, a început să scoată bidoane de cîte cinci litri de vin din diverse sortimente”, au consemnat jurnaliştii de la Romania Liberă. Un cunoscut al primarului, care a preparat şi o gustare rapidă pentru protestatarii în rezervă, a dezvăluit ziariştilor sub acoperire că este chiar proprietarul autocarului cu care au mers foştii militari la mitingul din Bucureşti şi că a mai făcut o cursă similară şi la mitingul organizat de USL la Bucureşti pe 19 ianuarie. Întrucît primarul trebuia să meargă la o petrecere, foştii militari au rămas doar două ore la cramă. Unii nu se lăsau duşi. „Doi dintre ei, un fost comandant de unitate şi un fost doctor militar, au fost cel mai greu de urnit. „Nu vezi că au cîte două pahare în mînă. Cum să plece?", au rîs colegii lor. Cei doi nu s-au lăsat pînă nu au cumpărat fiecare cîţiva litri pentru acasă. Oricum, şi în autocar mai erau alte astfel de bidoane. Aşa că ultimii kilometri spre casă au fost şi cei mai veseli ai zilei. Pensionarii militari au suflat în vuvuzele, au cîntat, şi-au exprimat dorinţa, ca pînă la primăvară să mai meargă la proteste cu primarul Valerică”, relatează jurnaliştii pe site-ul romanialiberă.ro. În urma acestui material, nu a fost nici o reacţie din partea actorilor acestei relatări. (Camelia MARIN)
Întregul material poate fi citit aici: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/incognito-in-autocarul-militarilor-protestatari-partea-a-doua-crama-primarului-pnl-aici-intram-in-picioare-si-iesim-pe-branci-251426.html
Log in
VOTEAZĂ ACEST ARTICOL
Ultimele stiri / locale
Ultimele stiri nationale
Intrebarea zilei
Credeti ca in Romania ar exista reforma anticoruptie fara monitorizarea Comisiei Europene ?
Log in
Cauta articole in arhiva Ziarului de Vrancea



Trimite pe messenger!




Chiar de zilnic tipam ura,
Si nimeni nu ne ia gura.
Iar seara, ca la program,
Cum era cand ocroteam,
Tara, de dusmani de neam,
Mergem drept la damigeana.
Fie vara, fie iarna.
Pe final, vom continua,
"Jos" insa se va vedea,
Doar de ne vor pensia.
In rest, tot sa fim cu ei,
Ca e loc de derbedei.
---
Arhiva:rimat.wordpress.com
Spune-ţi părerea despre acest articol!