Ultima oră

Revoluţionarii şi-au comemorat camarazii căzuţi în ‘89

Ziarul de Vrancea
22 dec 2011 3492 vizualizări
Ceremonialul dedicat comemorării eroilor revoluţiei s-a lăsat cu insulte la monumentul neterminat din Piaţa Unirii u reprezentanţii PDL au fost huiduiţi de revoluţionari pentru că au lipsit de la acest moment şi nu au trimis nici măcar o floare pentru eroi u evenimentul a fost prilej de împunsături şi între prefectul Sorin Hornea şi Dragoş Bîrlădeanu, acesta din urmă insistînd să recite un mesaj trimis de “domnul preşedinte Oprişan” u Vasile Ghimpu, un revoluţionar care în decembrie 1989 a fost împuşcat în Bucureşti, s-a declarat dezamăgit de ce a ajuns Romania şi bănuieşte că cel care l-a împuşcat în braţe ar putea fi un luptător cu merite deosebite

Mai bătrîni, mai resemnaţi parcă decît în alţi ani şi supăraţi că de anul viitor unii vor rămîne fără indeminizaţii, revoluţionarii vrînceni au comemorat ieri trecerea a 22 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, acţiune în urma căreia zece vrînceni au pierit pe altarul libertăţii. Autorităţile locale şi judeţene, militarii din Garnizoana Focşani şi revoluţionarii, au participat la o slujbă de pomenire în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în Decembrie 1989. Ceremonialul militar şi religios a fost realizat la Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 care se află în Piaţa Unirii, în spatele bisericii Sfîntul Ioan, neterminat de mai mulţi ani. Unii îl numesc “bolovanul” şi pe el sînt gravate numele celor care au pierit, în diferite împrejurări, în zilele tulburi din decembrie 1989. Cu această ocazie, a luat cuvîntul şi Ioan Ştefan, preşedintele Asociaţiei Revoluţionarilor din Decembrie '89, una dintre cele două asociaţii din Focşani, care a prezentat faptele din 22 decembrie, dar şi ce s-a întîmplat în aceşti ani. Acesta consideră că modestul monument destinat Revoluţiei reprezintă o bornă de hotar ce desparte simbolic Romania de azi, liberă şi democrată, de Romania sub dictatura comunistă. S-au depus jerbe de flori în memoria eroilor martiri, iar ceremonia s-a încheiat cu defilarea militarilor din Garnizoana Focşani.


PDL a uitat să trimită o coroană


Depunerea de coroane de flori n-a fost lipsită de împunsături între reprezentanţii Consiliului Judeţean şi ai Prefecturii, aflaţi în bărci politice diferite. Vicepreşedintele Dragoş Bîrlădeanu ar fi vrut să transmită celor prezenţi în parc “mesajul domnului preşedinte Marian Oprişan”, însă prefectul Hornea i-a recomandat să păstreze nepolitizat momentul revoluţionarilor. Şi membrii celor două asociaţii ale revoluţionarilor au stat sperat, în buna tradiţie a contestării reciproce, spunînd că unii dintre cei recunoscuţi de oficiali ca lideri ai revoluţionarilor se aflau în puşcărie în decembrie 1989, ca deţinuţi de drept comun. Aşa se face că nici în acest an momentul dedicat celor care au murit pentru liberate nu a fost unul liniştit, de reculegere şi rugă. Revoluţionarii au început să îi huiduie pe guvernanţii de la PDL care au lipsit de la eveniment şi nu au depus o coroană de flori. Supărarea revoluţionarilor a fost întreţinută şi de decizia Guvernului de a suspenda plata indemnizaţiilor către revoluţionari pe tot parcursul anului 2012. “Nu au venit să depună o coroană de flori, păcat, ruşine. Sîntem nişte oameni simpli noi cei care am făcut revoluţia şi am făcut o schimbare. Sîntem oameni simpli, nu sîntem oameni cu averi mari. Şi-au bătut joc de noi toţi şi toată averea statului se duce în buzunarele lor”, a comentat revoluţionarul Costică Trandafir. Acesta a mai spus că motivul pentru care Guvernul a propus să suspende indemnizaţiile este că “nu mai au bani, săracii, de furat”. “Păcat de ţara aceasta, este frumoasă, bogată, dar prost administrată. Noi nu ştim să ne administrăm ţara. Am făcut revoluţie la Focşani. A fost revoluţie peste tot în ţară pentru că noi am făcut schimbarea. Dacă nu eram noi nu se făcea schimbarea, indiferent că a fost în Bucureşti, că a fost în Iaşi. Cînd am fost la preluarea armamentului de la Securitate pe 22 decembrie ne-am pus viaţa în pericol. Cei care au fost pe baricade erau morţi dacă nu se întîmpla să moară Ceauşescu. Nu am cerut nimic decît dreptul, pentru că şi eu am copii, nepoţi şi măcar cel puţin copiii să trăiască bine“, a mai spus Costică Trandafir, care a arătat că indemnizaţia pe care o primea se ridica la1.900 lei.


“Şi la Focşani a fost Revoluţie tensionată”


Nici teologii nu au stat departe de evenimentele din decembrie 89, pe listă regăsindu-se şi preotul Petrea Petrea, parohul Bisericii “Tuturor Sfinţilor” din cartierul Sud. Acesta spune că a fost vicepreşedinte în aparatul de conducere al municipiului Focşani, şi a colaborat cu fostul disident Liviu Ioan Stoiciu, ales la vremea respectivă şeful judeţului. “A fost chiar tensionată revoluţia din Focşani. Noi, fiind zi de zi în primăria municipală, eram controlaţi de anumiţi agenţi de securitate şi în orice moment eram într-un risc foarte mare. Dacă primeau un apel să facă curăţenie cu noi, puteau să facă curăţenie. După Revoluţie în momentul acela nu aveam nici o teamă, nici o frică, dar după vreo două zile au început să-mi tremure picioarele. Nu am mai putut însă să dau înapoi. Am avut susţinere din partea populaţiei din Focşani. Mii de oameni au ieşit în stradă pe 22 decembrie”, a arătat preotul Petrea Petrea. Acesta s-a arătat nemulţumit de ce se întîmplă în ţară şi a spus că oamenii nu-şi pot munci pămînturile primite înapoi de vreme ce nu au cu ce. “Situaţia e tristă”, a spus preotul.


Împuşcat în Bucureşti “Mîinile  mele sînt de plastic, nu mai este os”


La ceremonia de ieri a fost prezent ca şi în anii trecuţi şi Vasile Ghimpu, din cadrul Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Martiri, care în decembrie 1989 a fost împuşcat. Incidentul care era să-l lase fără mîini s-a produs în Bucureşti, unde muncea ca şofer la administraţia domeniului public. “Am fost împuşcat cu o mitralieră la Intercontinental. Am fost rănit în amîndouă braţele, mîinile sînt de plastic, nu mai este os. M-au salvat francezii. Am fost un an şi jumătate în Marsilia. După ce m-am întors, am aflat şi cine a tras. Au fost nişte tovarăşi de la Teatrul Izvor. Au intrat pe 21, 22 decembrie cu forţa în fosta Securitate a statului unde era un depozit de îmbrăcăminte, piele, încălţăminte. Cel care m-a împuşcat s-ar putea să fie un luptător cu merite deosebite”, a povestit dezamăgit Vasile Ghimpu. Judeţul Vrancea figurează în evidenţe cu 283 revoluţionari cu certificat, însă decorarea acestora a ridicat multe semne de întrebare întrucît pe listă apar şi persoane controversate al căror rol este incert în timpul evenimentelor din decembrie 1989. De exemplu, există un grup de revoluţionari remarcaţi prin fapte deosebite pentru că au apărat gara Focşani de terorişti. La 22 de ani de la evenimentele din 1989 unii au început să uite ce au făcut, alţii au trecut în lumea celor drepţi. Ieri, foştii camarazi au aprins lumînări şi pentru  revoluţionarii care s-au prăpădit în ultimii ani, între care Petre Georgescu, Puiu Siru, Ştefan olaru, Gheorghe Lepădatu sau Dumitru Pricop. (Raluca MANOLACHE)


Casa de Pensii avea 93 de revoluţionari în plată


u doar un un vrîncean are titlul de “Luptător deţinut” şi este invalid de gradul III u indemnizaţia de revoluţionar se învîrte în jurul sumei de 2.000 de lei
Aproape o sută de revoluţionari din Vrancea vor rămîne fără indemnizaţie după aparitia Legii 410/2011, care suspendă aceste drepturi la nivel naţional. Casa Judeţeană de Pensii Vrancea are la ora actuală 93 de revoluţionari în plată, potrivit unei statistici prezentate de reprezentanţii instituţiei, la solicitarea ziarului nostru. În evidenţele instituţiei există mai multe categorii de revoluţionari. Din cei 93 de revoluţionari 74 au obţinut titlul de „Luptător remarcat prin fapte deosebite” şi primesc o indemnizaţie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat (1,10 x 2022 lei a  2.224 lei). Şapte persoane care au calitatea de urmaşi ai celui decedat primesc o indemnizaţie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat unde 1,10 x 2.022 lei  egal cu 2.224 lei. De asemenea, patru persoane care au obţinut titlul fie de „Luptător rănit” fie de „Luptător reţinut” avînd un grad II de invaliditate primesc o indemnizaţie calculată prin aplicarea coeficentului de 1,50 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat adică 1,50 x 2.022 egal 3.033 lei. O persoană cu titlul de „Luptător reţinut” cu gradul III de invaliditate primeşte o indemnizaţie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,25 adică 1,50 x 2.022 lei egal cu 2528 lei. Nu în ultimul rînd, şapte persoane care au obţinut titlurile de „Luptător rănit” şi „Luptător reţinut”, dar nu sînt încadrate în grad de invaliditate primesc o indemnizaţie calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10. Mai precis, 2.224 lei. Premierul Emil Boc a cerut anularea acordării indemnizaţiei de revoluţionar din anul 2012 mai puţin pe cele pentru urmaşi sau ucişi. „Noi nu putem decît să acordăm drepturile stabilite prin lege, calitatea de revoluţionar nu le-o stabilim noi”, ne-a spus Adrian Juravle, şeful Casei de Pensii. În afară de bani, revoluţionarii mai primesc nenumărate beneficii din partea statului roman. Pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vîrstei standard, atribuirea în proprietate, fără plată, a locului de veci, ori primirea de bilete gratuite în staţiuni sînt doar cîteva dintre nenumăratele privilegii pe care le-au cîştigat graţie regimului Iliescu .  (Sorin TUDOSE)


Slogan din timpul revoluţiei: „Copiii noştri vor fi liberi”


Ocupaţi cu certurile şi cu luptele pentru privilegii, revoluţionarii se preocupă prea puţin de cum percep tinerii născuţi după 1989 revoluţia romană. „Acum copiii noştri sînt liberi dar ei nu înţeleg diferenţa cum nici noi înainte de 1989 nu ştiam ce înseamnă democraţie. Totul e istorie iar viaţa merge mai departe, dar pentru a construi viitorul trebuie să ne cunoaștem trecutul. Pe 22 decembrie 1989, noi am avut curajul să spunem GATA, vrem să trăim altfel”, este mesajul unui vrîncean, Laurenţiu Barbu, care avea în 1989 numărul de ani pe care îl comemorăm de la căderea regimului comunist. Acesta a venit ieri la Focşani în amintirea zilei de 22 decembrie 1989, cînd s-a simţit liber de comunism. (Silvia VRÎNCEANU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
Vidoc , acum 4497 zile, 21 ore, 2 minute, 39 secunde
Copii nostrii vor fi liberi sa ne plateasca nesabuinta acumulata 22 de ani,de a fi atat de ignoranti cu avutia Romaniei ! Acum guvernantii ne forteaza MILA prin videoclipuri lacrimogene sa oferim citeste integral
db, acum 4498 zile, 11 ore, 52 minute
@ vova Inchipuie-ti draga ca am fost si eu pe-acolo. Dar nu m-am gandit niciodata sa profit de asa ceva, mi se pare o nesimtire. OK, cei care au fost raniti sau rudele lor mi se pare in regula sa fie citeste integral
vova, acum 4498 zile, 14 ore, 23 minute, 30 secunde
debeule, nu mai fi asa cretinoid! REVOLUTIONARI SUNT AIA 93 AFLATI IN PLATA si nu aia 283! Deci certificat au numai 93 de persoane! Cifra corespunde cu cei ce au intrat in CJ in 89! Numai ca 40% din citeste integral
neon, acum 4498 zile, 18 ore, 7 minute, 11 secunde
@ db Bai, aia care au fost acolo si i-au fugarit pe comunisti din cladire aveau "Scoala de Revolutionari" ? Pai n-aveau. Vezi, asta-i treaba. Cine a vrut sa fie "revolutionar" citeste integral
db, acum 4498 zile, 20 ore, 21 minute, 5 secunde
Cei care au intrat in actualul CJ in acele zile si ulterior au pazit imobilul erau maxim 20 de persoane. In cateva ore au mai venit vreo 100 care scandau si ardeau poze cu Ceausescu in fata CJ-ului, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.