Pîinea neagră din brutăriile din Vrancea, la control
Pîinea neagră, în atenţia inspectorilor sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.
În această perioadă inspectorii sanitari au desfăşurat mai multe verificări în ceea ce priveşte comercializarea pîinii negre. În cadrul unei acţiuni naţionale, s-a verificat cît de “neagră” este această pîine şi dacă se respectă legea în ceea ce priveşte conţinutul acesteia. Au fost vizitate 19 brutării din Focşani şi din judeţ, însă doar 13 dintre acestea făceau pîine neagră. În urma verificărilor s-a stabilit că sănătatea populaţiei nu este pusă în pericol de aceste brutării pentru că nu se folosesc coloranţi interzişi de lege. “În urma verificărilor s-a constatat că în Vrancea pîinea neagră care se distribuie populaţiei respectă prevederile legale privind reţeta de fabricaţie şi aditivii alimentari admişi”, a precizat dr. Brînduşa Seciu, şefa serviciului de control DSP. Rezultatele acestui control au fost transmise şi Ministerului Sănătăţii, care a impus aceste monitorizări în urma unor semnale din teritoriu conform cărora unele brutării ar folosi aditivi neadmişi în fabricarea acestei pîini. (Raluca MANOLACHE)



Trimite pe messenger!





Spune-ţi părerea despre acest articol!