Ultima oră

Primăria Focşani vrea să facă sens giratoriu la intersecţia străzilor Mărăşeşti cu Cuza Vodă

Dan Chiriac
30 apr 2017 4782 vizualizări
Aleşii municipali din Focşani au aprobat, în unanimitate, în şedinţa Consiliului Local de joi după-amiază, achiziţionarea de către Primărie a unui teren aflat în vecinătatea Stadionului Tineretului, cunoscut sub numele de “Stadionul 23 August”.

Terenul are o suprafaţă ceva mai mare de 2.100 de metri pătraţi şi este scos la vânzare, prin licitaţie publică, de un executor judecătoresc, acesta aparţinând unei familii care nu a mai reuşit să-şi achite datoriile la bancă. Licitaţia va avea loc pe data de 3 mai, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 1.133.750 de lei. Practic, licitaţia pleacă de la preţul de 113 euro/mp, după ce în cadrul procedurii de executare silită preţul a fost redus cu 25%, iniţial fiind stabilit la150 de euro/mp. „Având în vedere că municipalitatea are în intenţie modernizarea Stadionului Tineretului situat în imediata vecinătate a terenului descris mai sus, precum şi realizarea sistematizării verticale a zonei, propunem achiziţionarea acestuia pentru realizarea unei parcări ce va putea deservi şi instituţiile publice din zonă. Conform HCL 67/2017, preţul de vânzare stabilit prin raportul de evaluare însuşit şi aprobat de Consiliul Local al Municipiului Focşani pentru un teren încadrat în zona A este de 108/mp”, se arată în raportul prezentat aleşilor locali. Consilierul liberal Nicu Tănase a solicitat mai multe informaţii în acest sens de la primarul municipiului. În zonă va fi realizat un sens giratoriu la intersecţia străzilor Mărăşeşti cu Cuza Vodă, având în vedere legătura cu DN2D. Este o oportunitate să cumpărăm terenul pentru acest sens giratoriu, iar terenul pe care intenţionăm să-l cumpărăm va deservi pentru o parcare, atât pentru instituţiile din zonă, cât şi pentru public, cunoscut fiind faptul că în luna august, când vin concetăţenii noştri în ţară şi au treabă la Serviciul de Paşapoarte şi  Evidenţa Populaţiei zona se aglomerează foarte mult”, a explicat primarul Cristi Misăilă. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.