Ultima oră

La Vîrteșcoiu s-au reluat lucrările de asfaltare

Mihai Boicu
27 apr 2017 827 vizualizări
Primăria Vîrteșcoiu a reluat lucrările de modernizare a străzilor din satele Beciu, Rîmniceanca și Faraoanele. Acestea se derulează, deocamdată, cu fonduri proprii.

Trei străzi, din totalul de nouă, urmează a fi modernizate. Pe una dintre ele s-a pus anul trecut asfalt, pe alta va fi turnat stratul de uzură, în timp ce alta stradă va fi asfaltată în întregime. ”Au început lucrările pe străzile Cantonului, Dogarilor și Alunului, cele mai mari din acest program. Lucrările constau în asfaltare, realizare de rigole betonate, rigole carosabile și montarea semnelor pentru siguranța rutieră. Am solicitat finanțare de la Ministerul Dezvoltării pentru a continua lucrările și sperăm ca această cerere să fie aprobată”, a declarat primarul Viorel Mîrza. Săptămâna viitoare vor începe lucrările și la Căminul cultural din satul Faraoanele, lucrare realizată prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. (M. B.)

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.