Ultima oră

Asistenta cercetată pentru trafic de influență, menținută în arest domiciliar

Gabriel Sava
25 apr 2017 3920 vizualizări
Geta Dumitru este cercetată penal după ce ar fi luat peste 7000 euro de la șase denunțători, promițând locuri de muncă, revizuirea unui grad de handicap și facilitarea probei practice pentru un permis u Geta Dumitru a mai fost condamnată în 2011 pentru trafic de influență la trei ani de închisoare cu suspendare

Judecătorii Tribunalului Vrancea au prelungit măsura arestării la domiciliu dispusă de aceeași instanță luna trecută, în cazul asistentei cercetate pentru trafic de influență. ”Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru prelungire arest la domiciliu și dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu, luată faţă de inculpata Dumitru Geta, pentru o perioada de 30 zile, începând cu data de 02.05.2017 şi până la data de 31.05.2017, inclusiv, cu respectarea obligaţiilor stabilite pentru inculpată prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din 03.03.2017 pronunțată în dos. nr. 737/91/2017 al Tribunalului Vrancea. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”, se arată în decizia de marți a Tribunalului Vrancea.

Inculpata lucra la momentul reținerii sale în cadrul Căminului de Bătrâni din subordinea Consiliului Local Focșani. ”ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, ieri, 2 martie a.c., au identificat și condus la audieri, pe D.G., asistentă medicală la un cămin de persoane vârstnice din Focsani, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influentă. În baza probatoriului administrat, în perioada iulie-august 2015 şi septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins şi primit sume de bani totalizând 7100 de euro, de la un număr de 6 denunţători, promiţând că-şi va exercita pretinsa influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Primăriei Focşani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea şi Comisia de expertiză asupra capacităţii de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau admiterea unei contestaţii asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate”, este comunicatul lucrătorilor de la Serviciul Județean Anticorupție de la momentul reținerii.

Asistenta ar fi cerut câte 2000 euro pentru un post de asistent medical

Conform procurorilor, asistenta a pretins câte 2000 euro, promițând unor persoane, absolvente de școală postliceală sanitară, că le va facilita angajarea pe un post de asistent medical în cadrul Căminului de Bătrâni. Femeia lucrase anterior în cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani, în cadrul secției de pediatrie, iar în 2011 a fost arestată preventiv pentru același gen de fapte. Instanţa a dispus atunci o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de cinci ani. Ca pedeapsă accesorie, Getei Dumitru i s-a interzis „dreptul de a ocupa o funcţie sau exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvîrşirea infracţiunii- asistent medical la Spitalul Judeţean ”Sf. Pantelimon” Focşani, care a fost de asemenea suspendată pe un termen de încercare de cinci ani. Pedeapsa a rămas definitivă în primăvara anului 2012. (Gabriel SAVA)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.