Au revoir, stanga, au revoir, dreapta!
Campania pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Franţa a început ieri, cu o zi de „negocieri politice” pentru Emmanuel Macron, în timp ce Marine le Pen a ieşit din nou pe teren, făcând o vizită la Pas-de-Calis.
Potrivit rezultatelor comunicate ieri dimineaţă de Ministerul de Interne, ce nu include şi votul francezilor din străinătate, Macron a obţinut 23,75% din sufragii, în timp ce preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, a primit 21,53% din voturi.
După eliminarea lui Francois Fillon, dreapta este absentă din al doilea tur de scrutin, pentru prima dată în istoria aşa-numitei Republici a V-a. Negocierile au început şi în Partidul Socialist, care şi-a reunit ieri dimineaţă Biroul Naţional, după ce candidatul său, Benoit Hamon, a obţinut cel mai slab rezultat din istoria formaţiunii (6,35% din voturi). Între timp, preşedintele Francois Hollande i-a invitat pe cei doi finalişti la omagiul naţional adus poliţistului ucis joi seară în atentatul de pe Champs Elysees.
Între timp, Emmanual Macron a decis să îşi consacre zilele de luni şi marţi „negocierilor politice”, pentru a forma o majoritate înainte de alegerile legislative ce vor avea loc pe 11 şi 18 iunie.
Sondajele indică o victorie categorică a lui Macron
Acţiunile sectorului bancar au crescut cu peste 8% ieri dimineaţă, la Bursa de la Paris, alimentate de anticiparea unei victorii a fostului ministru al Economiei. Strategia lui Marine Le Pen a fost să plece ieri în fieful său electoral, Pas-de-Calais, unde a discutat cu oamenii pe aleile pieţei Rouvroy. În timp ce Macron a primit duminică seară susţinerea principalilor candidaţi la preşedinţie eliminaţi din primul tur de scrutin, precum Benoit Hamon şi Francois Fillon, preşedinta Frontului Naţional (FN) a denunţat în faţa presei „vechiul front republican complet putred, pe care nimeni nu îl mai vrea” şi care „încearcă să se coalizeze” în jurul favoritului Macron.
Potrivit unor sondaje realizate duminică seara, Macron o va învinge detaşat pe Marine Le Pen pe 7 mai. Astfel el este creditat cu 62% din intenţiile de vot, faţă de 38% Le Pen, potrivit unui studiu de opinie al Ipsos Sopra. Harris Interactive îl creditează cu 64% din intenţiile de vot, faţă de 36% preşedinta Frontului Naţional. În condiţiile în care, în 2002, Jacques Chirac a refuzat să participe la dezbateri televizate cu Jean-Marie Le Pen, de această dată „ar trebui să aibă loc” o dezbatere, a spus ieri directorul de campanie al lui Le Pen, David Rachline. Informaţia nu a fost confirmată,, însă, de tabăra Macron.
“Sfarşitul unui ciclu”
Primul tur de scrutin din 2017 a fost marcat de eliminarea a două dintre partidele care au dominat viaţa politică de 60 de ani: partidul gaullist, în prezent Les Republicains, şi Partidul Socialist. Ambele formaţiuni au organizat primare deschise. În Partidul Socialist, fostul premier socialist Manuel Valls a vorbit de „sfârşitul unui ciclu”. „Cei care nu împărtăşesc aceleaşi idei, care sunt în dezacord în special în privinţa Europei, a economiei, a companiilor, în chestiuni de securitate, mai pot face parte din aceeaşi familie politică? Personal, eu nu cred. Deci, trebuie să vină, în sfârşit, momentul unei clarificări”, a spus fostul şef al Guvernului, care şi-a îndemnat susţinătorii să voteze cu Macron încă dinainte de primul tur de scrutin.
La rândul său, Stephane Le Foll, purtător de cuvânt al Guvernului şi apropiat al lui Francois Hollande, a spus că ar vrea ca Bernard Cazeneuve să conducă în iunie campania pentru alegerile legislative. „Ar trebui să fie linia de conduită pentru Partidul Socialist să evite ca fiecare să se implice în reglări de conturi, după ce abia s-a încheiat primul tur al acestor alegeri”, a atras el atenţia, pledând pentru o înfrângere cât mai clară a Frontului Naţional pe 7 mai.
În tabăra stângii, privirile se întorc şi spre Jean-Luc Melenchon. Vizibil marcat de eliminarea sa din primul tur de scrutin, el nu a dat deocamdată consemne de vot.
Mizele turului doi
Mizele turului doi au fost prezentate împreună de ambii candidaţi: Europa şi mondializarea. În faţa susţinătorilor săi, adunaţi în sudul Parisului, Emmanuel Macron a dat asigurări că va purta ”vocea speranţei” pentru Franţa şi ”pentru Europa” şi a dat asigurări că vrea să fie ”preşedintele patrioţilor în faţa ameninţării naţionaliştilor”. Un susţinător al Uniunii Europene (UE), fostul ministru al Economiei al lui Hollande a fost susţinut de altfel apăsat de către preşedintele Comsiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker şi de către Guvernul german al Angelei Merkel.
”Marea miză a acestor alegeri este mondializarea sălbatică, care ne pune în pericol civilizaţia”, a declarat la randul său Le Pen. ”Fie continuăm pe calea dereglementării totale, fie alegeţi Franţa”, şi-a avertizat ea susţinătorii, prezentându-se drept ”candidata poporului”. Le Pen promovează ieşirea din euro şi vrea să supună unui referendum apartenenţa Franţei la UE.