Ultima oră

Firma municipalităţii care va gestiona parcările din Focşani se dotează cu maşini de aproape 400.000 de euro

Alexandra TĂTARU
24 apr 2017 2920 vizualizări
Primăria vrea să capitalizeze cu suma de 1,8 milioane de lei societatea nou înfiinţată

Aleşii municipali din Focşani vor fi consultaţi joi, în şedinţa ordinară a acestei luni, în privinţa majorării capitalului social al SC Parking Focşani. Primăria vrea prin această acţiune să capitalizeze cu suma de 1,8 milioane de lei societatea nou înfiinţată, care va gestiona locurile de parcare din oraş. Majorarea de capital social se face prin emiterea a 180.000 de acţiuni, în valoare de 10 lei fiecare, iar din banii menţionaţi, aproximativ 400.000 de euro, se are în vedere achiziţionarea de maşini şi echipamente pentru desfăşurarea activităţii SC. Parking S.A.. Astfel, se doreşte cumpărarea unei maşini de ridicare, evaluată la 135.000 de lei, a două autoutilitare - 83.904 lei, un autoturism - 36.000 de lei, un furgon marfă de 5 locuri-114.000 de lei, 30 de parkometre - 895.356 de lei şi echipamente de semnalizare - 535.740 de lei. Potrivit municipalităţii, sumele menţionate au la bază preţurile practicate pe piaţa liberă şi includ TVA. Cei 1,8 milioane de lei provin din excedentul bugetar al anului trecut, bani prevăzuţi pentru acoperirea golurilor de casă rezultate din decalajele între venituri şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare în anul trecut. Deşi societatea este condusă de fostul consilier PSD Dorian Alecsandrescu, solicitarea pentru majorarea capitalului social a fost făcută de Gabriel Pădineanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al S.C. Parking. Dezbaterea publică privind proiectul de act normativ pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor ce aparțin domeniului public și privat al municipiului Focșani va avea loc în data de 25 aprilie 2017, ora 14,30, în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Focșani . (A. T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Nicholas, acum 2551 zile, 2 ore, 52 minute, 7 secunde
Parcarile din cartierul sud recent amenajate,se pot inchiria?
adevarul, acum 2551 zile, 5 ore, 39 minute, 45 secunde
ce sa intelegem prin aceasta capitalizare? se va muta actionariatul din cel al consiliului local catre privati? ce procentaj reprezinta aceste 180.000 actiuni din pachetul total? cine va ramane citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.