Ultima oră

Un hectar de pădure a fost ”rărit” chiar de proprietar!

Gabriel Sava
27 mar 2017 2180 vizualizări
Acesta a tăiat fără drept mai bine de 250 de arbori.Lemnele au fost duse acasă iar bărbatul s-a ales cu dosar penal

Un nou caz de tăiere fără drept de arbori a ajuns în atenția autorităților care se ocupă de respectarea regimului silvic în județul Vrancea. Recent, inspectorii Gărzii Forestiere Focșani au finalizat o acțiune de control derulată pe raza Ocolului Silvic Panciu- Valea Caregnei, în zona cunoscută drept Bîrnava, între Movilița și Păunești. Conform sesizării ajunse în atenția autorităților, proprietarii unei suprafețe de 0,95 ha ar fi tăiat ilegal mai mulți arbori. Astfel, în cursul acestei luni, polițiști și inspectori ai Gărzii Forestiere au mers în UP 1 Valea Caregnei, u.a. 100, acolo unde au constatat că au fost tăiați fără drept 253 de arbori. ”Arborii care însumează un volum de 71 m.c. au fost tăiați în delict, fără ca această cantitate de masă lemnoasă să fie pusă legal în valoare. Prejudiciul estimat este de 11.848 lei și, din informațiile obținute de lucrătorii de poliție, cel care ar fi efectuat această tăiere este chiar moștenitorul proprietarului defunct”, ne-a declarat Toma Cristea, purtătorul de cuvânt al Gărzii Forestiere Focșani. Din informațiile obținute de Ziarul de Vrancea, suprafața în cauză aparține moștenitorilor defunctului Toader Popa, respectiv Costică și Florica Popa. Cel care ar fi efectuat tăierea fără drept, în cursul acestei ierni, ar fi Costică Popa, cel care locuiește la mică distanță de suprafața de pădure. Acest lucru i-ar fi permis bărbatului să taie nestingherit și să ducă lemnul acasă ferit de văzut tuturor. Doar că, cineva a văzut și a anunțat autoritățile. Lemnele au fost găsite în mare parte la bărbatul suspectat de tăierile ilegale. Acesta a recunoscut, iar materialul lemnos urmează a fi confiscat și valorificat de reprezentanții Ocolului Silvic Panciu- Valea Caregnei, în raza căruia a fost comisă infracțiunea. În prezent, bărbatul este cercetat penal pentru comiterea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.