Ultima oră

Ansamblurile corale ”Cantus Mundi” au dăruit energie Pământului

Alexandra TĂTARU
26 mar 2017 655 vizualizări
Sub genericul ”Dăruiește din energia ta Pământului”, în toată țara, inclusiv la Focșani, s-au organizat spectacole corale la lumina lumânărilor, marcându-se în acest mod ”Ora Pământului”.

Toate corurile care au aderat la proiectul ”Cantus Mundi – Nicio școală fără cor”, patronat de Corul Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, au susținut concerte între orele 20.30 și 21.30 la lumina lumânărilor. La Ateneul Popular ”Mr. Gh. PAstia”, spectacolul a fost susținut de corurile Iuventus de la Liceul de Artă și Corul Mica Pastorală de la Liceul Pedagogic, alături de soliști vocali, recitatori și instrumentești. Un recital de excepție la pian a fost oferit, tot la lumina lumânării, de tânărul Matei Lăbunț, la final, imnul Cantus Mundi fiind intonat de  toți participanții în spectacol. ”Focșaniul a vibrat alături de toată țara în transmiterea mesajului «Dăruiește din energia ta». Ne bucurăm că am transmis imagini și sunet pentru a ne face cunoscută solidaritatea noastră cu țara”, a transmis Dumitru Săndulachi, unul dintre organizatorii evenimentului de la Focșani.

La nivel global, peste 3000 de monumente și instituții au închis lumina pentru o oră, între 20.30 și 21.30.  (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.