Ultima oră

VIDEO+Galerie foto:Peste 1000 de persoane au participat la ”Marșul pentru viață” de la Focșani

Mihai Boicu
26 mar 2017 5567 vizualizări
”Marșul pentru viață” care a avut loc sâmbătă la Focșani a adunat peste 1000 de persoane, care au venit la manifestare pentru a-și exprima sprijinul pentru familie și pentru copii.

 

 Tema marșului din acest an, aflat la doua ediție, a fost ”Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”. La apelul organizatorilor și al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei au răspuns foarte multe persoane, care s-au adunat la biserica din cadrul Unității Militare din cartierul Sud, de unde au mers spre Piața Unirii. La marș au venit foarte mulți preoți din Focșani și nu numai. Participanții au străbătut Bulevardul central al Focșaniului și s-au oprit în Piața Unirii, unde au rostit o rugăciune. ”Suntem pentru dreptul la viață, pentru protecția familiei, pentru normalitate, pentru copiii noștri născuți și nenăscuți încă”, a spus preotul Eduard – Daniel Bran, protoiereu Protoieria 1 Focșani. Corina Săcrieru, de la Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) Vrancea a arătat că în acest an au fost mult mai mulți participanți, decât la prima ediție a ”Marșului pentru viață”, de anul trecut. ”Suntem chemați să apărăm valori despre care nu credeam că o le apărăm vreodată atât de intens, cum e viața, cum e familia. Dar probabil că Dumnezeu ne cere să apărăm aceste valori și trebuie să conștientizăm acest lucru. Să le spuneți celor care ar fi putut să vină cât de frumos este să aperi viața, să aperi pruncii nenăscuți, să aperi familia”, a spus Corina Săcrieru. ”Marșul pentru viață” a fost organizat și la Adjud, pe traseul Biserica Buna Vestire și Biserica Cuvioasa Parascheva. Organizatorii evenimentului au fost Asociația Studenți pentru Viață, Fundația pentru Copii Sfântul Sava de la Buzău, Asociația Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor din Focșani, Unity in Values Association și Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR). (M. B.)


 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
crestin ortodox, acum 2586 zile, 8 ore, 25 minute, 3 secunde
Dumnezeu sa binecuvanteze Ortodoxia si pe fiii ei minunati. Felicitari organizatorilor!
roman, acum 2586 zile, 8 ore, 48 minute, 3 secunde
De admirat ,multi tineri frumosi care au purtat icoane, o actiune cu mesaj nobil, care ne speranta ca neamul ROMANESC va dainui, in credinta sa ORTODOXA.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.