Ultima oră

Polițiștii de la municipiu le-au explicat elevilor pericolele jocului Balena Albastră și ale internetului

Gabriel Sava
24 mar 2017 1724 vizualizări
Doi lucrători ai Poliției municipiului Focșani au continuat întâlnirile cu elevii de la clasele gimnaziale pe teme de prevenire a unor comportamente care îi pot aduce pe copii în situații critice.

Ce anume înseamnă delicvența juvenilă, cum influențează anturajul comportamentele copiilor, care sunt faptele de natură penală, pedepsele și modalitățile de executare, ce sunt plantele etnobotanice, care sunt efectele nocive ale consumului acestora, sunt doar câteva dintre problemele abordate de agentul șef adjunct Flavius Carp, de la Biroul de Investigații Criminale, căruia i s-au alăturat agentul șef principal Nistor Anișor, de la Biroul de Ordine Publică. Față de cele două întâlniri anterioare, cei doi polițiști le-au explicat copiilor care sunt pericolele internetului, mai ales când vine vorba despre controversatul joc ”Balena Albastră”. Deși, din fericire, la nivelul județului Vrancea nu au fost raportate probleme cu privire la jocul care îi provoacă pe adolescenți la gesturi extreme, polițiștii au spun că este mai bine să știi și să previi. "Pe reţele de socializare, mai ales în ţări care folosesc limbi slavice, circulă un joc pe calculator, care are 50 de niveluri şi presupune îndeplinirea de către participant a unor sarcini pe care le primeşte de la un “custode” sau “mentor”. După intrarea în joc, mentorul distribuie participantului sarcini, iar ulterior, acesta trebuie să facă dovada că le-a îndeplinit prin trimiterea de fotografii sau filmuleţe. Sarcinile, trasate pe parcursul a 50 de zile, se referă la automutilare, ascultarea unor melodii cu mesaje suicidale, trezirea în mod sistematic la ora 4:20, vizionarea de filme sau videoclipuri de groază, escaladarea unor clădiri înalte, poduri, izolare de societate. Cazuistica din alte ţări ne-a indicat că acest joc nu este promovat doar pe reţele de socializare, ci şi pe forumuri private sau diferite canale pe web", explică reprezentanţii Poliţiei Române. (G. SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
name 007, acum 2587 zile, 19 ore, 16 minute, 40 secunde
E bine ca exista si persoane carora le pasa de copii....Si mai ales la politie!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.