Ultima oră

Intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată

Dan Chiriac
23 mar 2017 971 vizualizări
în urma incendiilor au fost afectate diferite suprafeţe, variind de la 50 mp la 5000 mp, ori chiar 1 ha

 Şase incendii care se manifestau la vegetaţie uscată au fost stinse de pompierii militari în cursul zilei de miercuri, un alt incendiu fiind anunţat în cursul dimineţii de joi, 23 martie. Astfel, forţele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea au intervenit pe teritoriul localităţilor Panciu, Focşani, Homocea, Adjud, Coteşti  şi Vânători pentru stingerea unor incendii care cuprinseseră vegetaţia uscată. Pentru stingerea acestora au acţionat pompierii militari din cadrul ISU Vrancea, în cooperare cu reprezentanţii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă de pe teritoriul cărora s-au manifestat arderile. În urma incendiilor au fost afectate diferite suprafeţe, variind de la 50 mp la 5000 mp, ori chiar 1 ha, aşa cum s-a întâmplat joi la Coteşti.

În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat pagube materiale, dar riscul ca flăcările să se extindă la locuinţe, culturi de viţă de vie ori plantaţii era ridicat. „Pentru prevenirea unor evenimente similare, care se pot solda atât cu pagube asupra mediului, cât şi cu un consum mare de resurse umane şi materiale, recomandăm cetăţenilor să nu arunce la întâmplare resturile de ţigări şi chibrituri nestinse şi să nu fumeze în locurile cu pericol de incendiu ori explozie. De asemenea, trebuie respectate normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis, atât pentru prepararea hranei, cât şi pentru igienizarea terenurilor. Arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, se face numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, numai pe baza permisului de lucru cu foc (eliberat de primării), după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă. De asemenea, trebuie respectate normele specifice de apărare împotriva incendiilor atunci când se utilizează focul deschis, atât pentru prepararea hranei, cât şi pentru igienizarea terenurilor. Nerespectarea acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei”, spun pompierii vrânceni. (Dan CHIRIAC)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.