Ultima oră

Garda Forestieră Focșani are în plan împădurirea a 719 ha de teren forestier

Gabriel Sava
21 mar 2017 1675 vizualizări
Acțiunile au demarat deja pe o parte din suprafețele pe care urmează a se face lucrări

Garda Forestieră Focșani, care se ocupă de respectarea regimului silvic în județul Vrancea, dar și în Brăila, Buzău, Galați, Tulcea și Vaslui, a demarat în această primăvară mai multe programe de împăduriri. Conform inspectorului șef al instituției, Ionică Cherciu, în cursul anului 2017, Garda Forestieră Focșani are un program de împăduriri pentru o suprafață de 719 ha de teren. ”În primăvară avem 365 ha din care 83 de ha sunt terenuri aflate în fondul forestier privat. Completări se vor face pe o suprafață de 267 ha de teren, din care cea mai mare suprafață, de 170 ha, se regăsește în capitolul reconstrucții ecologice. Alte suprafețe aparțin fondului forestier privat, 46 ha, iar 51 de ha aparțin consiliilor județene”, a explicat inspectorul șef. Acesta a indicat faptul că, la nivelul ultimelor raportări, pe 178 de ha, lucrările erau deja finalizate. Dintre acestea, 98 de ha sunt în administrarea directă a Gărzii Forestiere, alte 35 de ha provin din calamități naturale iar la capitolul regenerări naturale, alte 45 ha. Cele 45 de hectare de hectare de regenerări sunt în Vrancea, în timp ce restul se află la Brăila, Buzău, Galați și Vaslui.

 Măsura 8.1 va da naștere la 168 ha de pădure

Finanțările europene destinate celor care vor să aducă terenuri degradate în fond silvic, măsură pentru care proiectele se depun până la finalul acestei luni, au atras interesul unor proprietari care au întocmit deja documentații. Conform situației prezentate de Ionică Cherciu, este vorba despre 168 ha, din care 36 la Buzău, 31 în Vrancea și 101 la Galați. Proiecte separate au fost depuse pe raza UAT Sihlea pentru o suprafață de 21,65 ha, pe UAT Topliceni (Buzău), 0,64 ha și pe UAT Jurilovca (Tulcea), pentru 1,5 ha. (Gabriel SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.