Ultima oră

Polițiștii focșăneni i-au învățat pe micuți cum trebuie să se ferească de necazuri

Gabriel Sava
9 mar 2017 2824 vizualizări
Acțiunea a avut loc la Școala ”Ștefan cel Mare” din municipiu. La activități au participat peste 200 de copiii, de la clasele 0-IV Acțiunea de informare și educație este o inițiativă a lucrătorilor de la Poliția municipiului Focșani

O nouă acțiune de educație și informare a avut loc joi, la sala multimedia a Școlii ”Ștefan cel Mare”. La inițiativa agentului șef adjunct Flavius Carp, de la Biroul de Investigații Criminale, căruia i s-au alăturat inspectorul principal Claudiu Marinică, de la Biroul Rutier și agentul șef principal Nistor Anișor, de la Biroul de Ordine Publică, cei trei au mers să le explice micuților diverse lucruri care îi pot feri de necazuri. De la accidente rutiere și ajungând la alte infracțiuni cărora elevii le pot cădea victime, oamenii legii le-au explicat elevilor de la clasele 0-IV, care sunt principalele reguli rutiere, cum trebuie să procedeze când merg pe stradă, când urcă în mașină sau când se joacă în apropierea drumurilor publice. Câteva filmulețe despre modul în care trebuie să procedeze când urcă în mașină, despre ce înseamnă un accident rutier și care sunt urmările acestuia în lipsa centurii de siguranță sau a scaunului special pentru copii i-au impresionat mai ales pe elevii de la clasele mai mici. Polițistul de la Rutieră i-a mai atenționat pe copii cu privire la modul în care trebuie să se deplaseze pe drumul către casă, cum trebuie să se asigure în cazul traversării și mai ales pe unde și când au voie să traverseze. Povestea caprei cu trei iezi a fost adaptată pentru copii pentru ca aceștia să înțeleagă că povața părinților, de a nu deschide ușa decât celor cunoscuți, este una foarte importantă. La fel ca sfatul adresat Scufiței Roșii de a merge direct către casă și de a nu intra în vorbă cu necunoscuții, chiar și în cazul în care aceștia le fac micuților diverse cadouri sau promisiuni. În cele cinci serii, în sala multimedia au intrat peste 200 de copii, care au privit cu interes materialele prezentate dar i-au și ascultat cu atenție pe lucrătorii de poliție. Și micuții i-au surpins pe oaspeți după ce au arătat că știu diverse lucruri, atât în ceea ce privește comportamentul rutier cât și care sunt situațiile în care pot apela numărul unic de urgență 112 și când nu. La final, gazdele le-au mulțumit polițiștilor pentru sfaturile oferite copiilor și au făcut o nouă invitație. (G. SAVA)

Foto: Copiii au ascultat cu atenție sfaturile primite

Foto: Poveștile au fost adaptate pentru ca micuții să înțeleagă unele pericole


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.