Ultima oră

Condamnare severă pentru o tentativă la omor

Gabriel Sava
26 feb 2017 2192 vizualizări
Unul dintre tinerii care a mers la casa unei bătrane din Dumitreşti a primit trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.Aceştia au mers la femeia despre care auziseră că face farmece şi că vorbeşte cu diavolul u cand femeia a ieşit din casă, unul dintre tineri a lovit-o cu un cuier în faţă

Tribunalul Vrancea a pronunţat prima soluţie în dosarul celor patru tineri care au avut curiozitatea de a merge la o bătrană din Dumitreşti, în miez de noapte, auzind că aceasta face farmece. Totul s-a întamplat în seara zilei de 4 aprilie, cand patru tineri din comuna Dumitreşti s-au întalnit la unul dintre ei acasă, au consumat alcool şi s-au decis să meargă la “vrăjitoare” să vadă cum “leagă şi dezleagă” cu dracul, după ce auziseră că o femeie în varstă din localitate ar face vrăji şi că l-ar avea pe Necurat în casă.
După ce şi-au făcut suficient curaj, au mers în satul Găloieşti, la Maria Găloiu, au sărit gardul şi s-au dus la fereastra femeii, în jurul orei 23.00. Femeia a fost trezită de vanzoleala din apropierea casei şi a ieşit la un moment dat afară să vadă ce se întamplă. În întuneric a început să bajbăie cu băţul de care se sprijinea. A fost momentul în care Cătălin Dănuţ Zota, de 20 de ani, a strigat la ceilalţi trei băieţi să fugă pentru că alături de femeie ar putea să iasă din casă chiar... Necuratul! În timp ce aceştia au luat-o la sănătoasa, Cătălin Zota a pus mana pe un cuier de perete şi a lovit-o pe femeie cu putere peste faţă. Apoi a fugit la randul său pe urmele celorlalţi. În urma loviturii, femeia s-a prăbuşit pe prispa casei unde a stat în agonie pană dimineaţă, cand a fost găsită de vecini. A fost transportată de urgenţă la spital. Din constatările preliminare ale medicului legist, femeia a avut nevoie de 45-50 zile de îngrijiri medicale, avand multiple leziuni şi traumatisme ale craniului.

Tanărul care a lovit-o pe femeie a fost arestat preventiv în luna mai

Procurorii au apreciat că loviturile primite i-au pus femeii viaţa în pericol aşa că, pe 10 mai, Cătălin Zota a ajuns în arest preventiv, iar măsura i-a fost prelungită succesiv, fiind menţinută şi în prezent. "Condamnă pe inculpatul Zota Cătălin Dănuţ, la 6 luni închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. (...) condamnă pe acelaşi inculpat Zota Cătălin Dănuţ la 3 ani şi 4 luni închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. (...) aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b, h, n teza I , o teza I C.pen. pen (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine purta şi folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vătămată Găloiu Maria, dreptul de a se apropia de locuinţa pers. văt. Găloiu Maria). (...) contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului si dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare sporită cu o treime din cuantumul celeilalte pedepse principale, respectiv cu 2 luni închisoare, fiind aplicată în final inculpatului o pedeapsă principală de 3 ani şi 6 luni închisoare, (...). menţine măsura arestării preventive a inculpatului Zota Cătălin Dănuţ. (...) deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului Zota Cătălin Dănuţ perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 10.05.2016 la zi", se arată în decizia Tribunalului Vrancea. Judecătorii au mai dispus restituirea către bătrană "a unui cuier de perete şi a unui segment de corn, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri", care au fost folosite ca mijloace de probă în cursul anchetei penale. Instanţa a mai obligat pe inculpaţi să plătească părţii vătămate 20.000 lei daune morale şi 752,52 lei, daune materiale dar şi peste 15.000 lei pentru ambulanţă, pentru Spitalul Judeţean Focşani unde victima a ajuns iniţial  şi pentru Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" din Bucureşti, unde bătrana a fost spitalizată şi tratată. 

Condamnări şi pentru ceilalţi "curioşi"

Anchetatorii i-au dat trimis în judecată pentru violare de domiciliu şi pe ceilalţi trei tineri, după ce au stabilit că Zota, împreună cu fratele său care avea 16 ani şi cu alţi doi fraţi, unul de 16 şi altul de 19 ani, au vrut să afle cum face bătrana vrăjile şi au pătruns fără drept la aceasta în curte. Cel de-al doilea inculpat major a primit şase luni de închisoare cu suspendare, în timp ce minorii au primit catre trei luni stagiu de formare civică. "Condamnă pe inculpatul Găloiu George, la 6 luni închisoare (...) pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. (...) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. (...) obligă pe inculpat să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. (...) obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere, sa presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 zile, la (...) Primăria com. Dumitreşti sau Liceul Teoretic ”Grigore Gheba”, au decis judecătorii vranceni. Cu privire la minori, magistraţii au decis pedepse mai blande.  "Aplică inculpatului minor Z. M., măsura educatică neprivativă de libertate a stagiului de formare civică pe o durată de 3 (trei) luni, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu "(...) "Aplică inculpatului minor G. A., măsura educatică neprivativă de libertate a stagiului de formare civică pe o durată de 3 (trei) luni, începând de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu", se arată în decizia Tribunalului Vrancea. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la instanţa superioară. (Gabriel SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.