Ultima oră

Focşănenii, şocaţi de valoarea facturilor pe luna ianuarie primite de la ENET

Alexandra TĂTARU
22 feb 2017 17348 vizualizări
Mai mulţi cetăţeni ai municipiului Focşani au început să-şi posteze copii după facturile primite de la ENET pe reţelele de socializare. Aceştia îşi exprimă consternarea că facturile au valori prea mari, peste bugetul pe care şi l-ar permite o familie simplă să o achite. Din toate observaţiile se poate deduce faptul că aceste valori facturate pentru luna ianuarie 2017 sunt cu cel puţin 30% mai mari faţă de cele din luna decembrie 2016 şi chiar cu 50% faţă de luna ianuarie 2016.

Foto: Facturile ENET au crescut cu 30% în ianuarie
Foto: Valorile sunt variabile, în funcţie de consum, dar şi de alţi factori
Foto: Focşănenii spun că facturile au valori extrem de mari şi nu le pot achita integral

  

 
Cu toate că autorităţile locale au votat un amendament în şedinţa C.L. din ianuarie, prin care au amanat scumpirea gicacaloriei pentru luna mai 2017, tocmai pentru a ajuta cetăţenii să treacă cu bine peste sezonul de iarnă, focşănenii suspectează conducerea ENET de modificarea tarifului şi îşi manifestă nemulţumirea cu privire la valoarea facturilor pe care le au de achitat furnizorului de energie termică. Directorul companiei ENET declară ca preţul gigacaloriei nu a fost deloc modificat şi că valorile sunt cele care reflectă strict consumul înregistrat de contoare.

 
Focşăneni în stare de şoc

 
Focşănenii care ne-au trimis copiile facturilor primite de la ENET spun că au avut stări de panică atunci cand au văzut cat au de plătit. Unii menţionează că valoarea depăşeşte cu mult venitul familiei şi că nu vor face faţă acestor cheltuieli. “Sunt consternată! Clar nu am cum să o achit integral. Este aproape salariul meu pe o lună. Şi ne mai întrebăm de ce ne pleacă tinerii din ţară!! Să ne răspundă şi nouă autorităţile la o curiozitate: plătesc un salariu la încălzire, salariul soţului îl dau pe lumină şi celelalte utilităţi. Copilul cu ce mi-l mai cresc?”, se plange o focşăneancă. “ENET SA Focşani, cum vom mai putea continua relaţia în aceste condiţii? Aceasta este factura lunii ianuarie, la apartament de două camere. În consecinţă, pentru plata facturilor la căldura din această iarnă cred că va trebui să fac, asemeni altor cetăţeni, un împrumut bancar. Garantez la bancă cu două calorifere amorţite! Dumnezeul ei de căldură!”, se mai plange o altă femeie.

Foto: Facturile ENET au crescut cu 30% în ianuarie

Foto: Facturile ENET ap 3 camere

Foto: Facturile ENET ap 2 camere


Directorul ENET, Manole Merchea, şi-a exprimat la randul său altă consternare cu privire la isteria generată de lipsa informaţiei şi chiar a nepăsării unor cetăţeni, inclusiv a presei, cu privire la cauzele care conduc la depopularea oraşului, efectele depopulării, lipsa veniturilor. Pierderea sau lipsa agenţilor economici importanţi din oraş ar fi de fapt cauza care ar putea susţine o asemenea investiţie şi nu ar împovăra populaţia. “Consumul persoanelor fizice este nesemnificativ. Agenţii economici erau cei care aveau un consum constant şi consistent, fie vară sau iarnă. Pierderea majoră pentru care ENET îşi face griji este distrugerea economiei locale prin alungarea acestor agenţi. Pentru a trece strada neregulamentar îţi iei o amendă, dar pentru alungarea agenţilor  economici din oraş cine dă socoteală? De ce nu preocupă asta pe nimeni şi nimeni nu are nicio apăsare, asta mă intrigă. În oraşul Focşani sunt multe persoane în situaţie de săracie energetică, de aceea C.L. ajută aceste persoane prin asigurarea unei subvenţii, însă pe forumuri văd doar certuri ca la uşa cortului şi întrebări legate de marile contracte de privatizare”, ne mărturiseşte directorul Manole Merchea.

 
SC ENET SA ne-a transmis primele explicaţii


La solicitările pe care le-am făcut societăţii de furnizare a agentului termic cu privire la valoarea facturilor pentru lunile de iarnă din anul trecut, respectiv valoarea facturilor din sezonul rece de anul acesta, Cristina Gavrilă, purtător de cuvant SC ENET SA, ne-a transmis că “valorile facturilor emise pentru încălzire variază funcţie de o serie de factori – modernizarea şi reabilitarea sistemului de încălzire, gradul de anvelopare al imobilelor, existenţa reglajelor termice pentru instalaţiile interioare, gradul de uzură al instalaţiilor din subsolul blocurilor şi apartamente, existenţa repartitoarelor de costuri şi modul lor de operare şi, în primul rand, de condiţiile meteorologice”. SC ENET SA ne-a asigurat că se supune reglementărilor emise de ANRE care avizează preţurile de producţie a energiei termice, iar preţul de facturare către populaţie este decis de Consiliul Local al municipiului Focşani şi este în prezent de 255 lei, preţ folosit la facturarea în baza citirilor consumurilor înregistrate de aparatele de măsură, amplasate la branşamentele termice, existente în fiecare condominiu.


Valori medii comparative ale facturilor


S.C. ENET S.A. ne-a mai precizat că datele pe care ni le-a furnizat sunt generale, iar o analiză comparativă nu este posibilă din cauza tuturor factorilor precizaţi, la care se adaugă şi creşterea de preţ a gigacaloriei furnizate populaţiei, de la 244 lei la 255 lei. Din luna mai, preţul gigacaloriei va fi, conform deciziei C.L. Focşani, de 266 lei, aceasta fiind o transferare de responsabilitate de la Consiliul Local către cetăţean. “Va trebui făcut un studiu cu privire la pragul de sărăcie energetică, pentru că omul dacă nu are bani nu poate plăti nici gazele, iar cei care şi-au montat centrale termice afirmă că plătesc mai puţin pentru că au controlul asupra caloriferelor. Şi abonaţii ENET pot închide caloriferele şi nici ei nu vor plăti. Trebuie găsită o condiţie civilizată de trai”, ne-a mai spus directorul Manole Merchea. “Pentru lunile noiembrie, decembrie 2015 şi ianuarie 2016 s-au emis facturi cu valori, în medie, cuprinse între 140 lei pentru o garsonieră (28 mp) şi 600 lei pentru un apartament cu 4 camere (83 mp), în condiţiile unei ierni extrem de calde (cea mai caldă iarnă din anul 1880, de cand au fost consemnate date meteorologice), iar pentru lunile noiembrie, decembrie 2016 şi ianuarie 2017 s-au emis facturi cu valori, în medie, cuprinse între 180 lei pentru o garsonieră (28 mp) şi 740 lei pentru un apartament cu 4 camere (83 mp)”, ne-a mai transmis conducerea societăţii.
Cu privire la facturile mai mari cu cel puţin 30% mai mari faţă de luna precedentă şi mai mari faţă de luna ianuarie 2016, furnizorul de energie termică precizează că “în luna ianuarie 2017 temperaturile medii înregistrate au fost negative, coborand pană la - 27 grade C, fapt care a dus la creşterea consumului şi implicit a valorii facturilor emise pentru această lună”.
Conform spuselor directorului SC ENET SA, Manole Merchea, numărul abonaţilor la sistemul centralizat de încălzire ar fi în prezent de 13.400 persoane fizice şi în jur de 100 de agenţi economici mici, în general societăţi la parterul blocului, şcolile şi clădirile administraţiei publice locale şi judeţene. (Alexandra TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 9

Adaugă comentariu
John, acum 2611 zile, 17 ore, 36 minute, 13 secunde
Sa fim seriosi domnu Florin. Eu personal nu cred ca stati pe acasa sau stati cu caldura inchisa. Cum sa platiti 137 lei pe luna. Am si eu centrala dar consum.intre 270 si 300 lei lunar la 3 camere cu citeste integral
kkk, acum 2611 zile, 11 ore, 15 minute, 51 secunde
depinde si de regimul de consum; cu 20 grade intre 07-17 si 22 intre 17-07, mai mult de 150 lei nu am platit.
Pentru Cititor, acum 2611 zile, 21 ore, 51 minute, 22 secunde
„Cititorule” onest, nu mai invrajbi oamenii. Ati umblat numai cu minciuni! Cu banii pe care ii cheltuie CL pe fel de fel de subventii se pot monta centrale de bloc. Costurile se amortizeaza in citeste integral
EVADAREA , acum 2571 zile, 3 ore, 38 minute
EVADATI DIN sistemul centralizat cu cea mai buna centrala ieftina de apartament https://www.aleroma.ro/centrala-termica-immergas-victrix-exa-24-28-1-erp-24-28-kw-p1706
antienet, acum 2571 zile, 3 ore, 47 minute, 53 secunde
ENET este o sinecura si o companie capusata politic.... cu banii bagati in ea din subventii in 20 ani se puteau pune centrale de apartament in toate apartamentele din FOCSANI cu recuperarea graduala citeste integral
cititor, acum 2612 zile, 1 ora, 40 minute, 58 secunde
cetateni care ati dat acceptul la debransare de la sistemul centralizat si v-ati pus centrala, ati modfidicat conform proiectului tevile interioare, ati modificat instalatiile conform proiectului? Voi citeste integral
Teodor, acum 2612 zile, 1 ora, 48 minute, 51 secunde
Afara...ACUM, sunt 15 grade, caloriferele in casa FRIG de cata caldura dau. Asta este ENET.
florin, acum 2612 zile, 1 ora, 54 minute, 37 secunde
cind eu ma stringeam la curea sa-mi bag centrala de apartament,cei de la enet rideau de mine pentru cit ma costa-aprox 8000RON;acum eu cu factura de 137 RON in care intra aragaz,apa calda si incalzire citeste integral
tot Fane Popa e fruntea, acum 2612 zile, 1 ora, 57 minute, 29 secunde
Da Manole de ce nu se muta la bloc ? Viloiul cu ce il incalzeste ? Mareste facturile pentru ca vrea sa-si mareasca salariul deja consistent. Salariul si l-a marit imediat ce a fost pus director de citeste integral
ionut, acum 2612 zile, 2 ore, 59 minute, 29 secunde
Pt.Florin...Cu banii astia iti cumperi centrala.Eventual adaugi o mica diferenta de bani,oricum este hotie pe fata.
Florin, acum 2612 zile, 3 ore, 3 minute, 49 secunde
Este idanmisibil în 2 luni mi-a venit 16 milioane
Ella, acum 2612 zile, 3 ore, 23 minute, 6 secunde
Eu am avut acum 2 ani, pe luna ianuarie, de plata la caldura, doar 1600 de lei. Ap cu 3 camere. Si nu pot sa zic ca am avut caldura la discretie si apa calda imediat cum dadeam drumul la robinet. Nu. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.