Ultima oră

Şapte spargeri într-o singură noapte comise de un ialomiţean în Vrancea

Gabriel Sava
15 feb 2017 2032 vizualizări
Bărbatul şi-a încercat norocul în patru autoturisme, o cofetărie, o clinică şi un Pub.La ultima, după activarea alarmei, a fost prins într-un birou

Un ialomiţean cu antecedente penale a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru comiterea a şapte fapte de furt calificat, furt şi tentativă la furt calificat. Toată activitatea infracţională s-a derulat în Focşani, într-o singură noapte. Ionuţ Curte de 25 de ani din Slobozia, judeţul Ialomiţa, le-a dat de lucru oamenilor legii în noaptea de 4 spre 5 ianuarie, după ce a spart patru autoturisme, o cofetărie, o clinică de analize medicale şi un pub situat în locaţia fostului cinematograf Unirea. “Aventura” i s-a terminat într-un pub, după ce bărbatul a fost prins de echipa de intervenţie a firmei de pază UmoServ din Focşani la Soho Pub, pe B-dul Republicii. Acesta a forţat intrarea în local şi a pătruns în interior, moment în care s-a activat alarma, care i-a alertat pe lucrătorii firmei de pază şi intervenţie. În momentul în care au ajuns la intervenţie, lucrătorii de la UmoServ l-au identificat pe tânărul de 25 de ani ascuns după un birou. Bărbatul a fost apoi predat poliţiştilor care aveau reclamate şi alte două spargeri din sedii de societăţi comerciale. Când au cercetat faptele comise, anchetatorii au probat în total patru furturi şi trei tentative. Prima dată, ialomiţeanul a “ochit” un autoturism de lux, parcat într-o zonă mai slab luminată. După ce i-a spart unul dintre geamurile laterale, a pătruns în interior, a forţat deschiderea torpedoului fără a reuşi însă, după care s-a mulţumit cu suma de şase lei şi un briceag. În aceeaşI noapte, bărbatul a mai spart două autovehicule, un Opel Astra şi un Ford Tranzit, fără a găsi însă nimic interesant. Dintr-un alt autoturism, hoţul a sustras un telefon mobil marca HTC, care a fost găsit la percheziţia corporală. La cofetăria Monique, din cauza alarmei care s-a declanşat, bărbatul a fugit şi s-a făcut nevăzut. Nici de la clinica medicală Ginsana, ialomiţeanul nu a reuşit să fure nimic, motiv pentru care a plecat la următoarea “ţintă”. La ultima spargere, respectiv cea din Soho Pub, hoţul a pătruns într-un birou, de unde a sustras suma de 930 lei. Când se pregătea să plece, i-a văzut pe agenţii de securitate veniţi după declanşarea alarmei. A încercat să se ascundă după un birou însă a fost “dibuit” de lucrătorii de la UMO Serv, care l-au predat poliţiei. Acesta a recunoscut faptele şi a participat la recunoaşterea în teren. Când a fost prins, ialomiţeanul avea asupra sa o cagulă, precum şi scule folosite pentru a pătrunde prin efracţie. (G. S.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.