Ultima oră

Cea mai mare evacuare de după al doilea război mondial în Salonic

Ziarul de Vrancea
2 feb 2017 924 vizualizări
Autorităţile elene se pregătesc să evacueze duminică până la 72.000 de persoane din Salonic, a doua cea mai mare localitate din Grecia. Locuitorii vor fi evacuaţi din mai multe cartiere, pentru ca experţii să poată dezamorsa şi elimina în siguranţă un obuz din al doilea război mondial.

Respectivul obuz cântăreşte 250 de kilograme şi a fost descoperit la o adâncime de cinci metri sub pământ, în urma unor lucrări de excavare la o staţie de distribuirea a gazelor naturale din Salonic. Experţii militari vor încerca să dezamorseze bomba fără să o mute din şanţ, iar operaţiunea ar putea să dureze mai multe ore. De asemenea, operaţiunea va începe duminică la ora locală 6.00 dimineaţa, iar autobuzele de transport în comun îi vor transporta pe locuitori spre mai multe stadioane, cafenele şi săli de sport din Salonic. În timpul operaţiunii vor fi evacuate toate persoanele care locuiesc pe o rază de doi kilometri de obuz, fiind vorba de cea mai mare evacuare de după al doilea război mondial.

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.