Ultima oră

Orbit cu vitriol după ce s-a certat pentru un telefon mobil

Gabriel Sava
5 feb 2017 2133 vizualizări
Bărbatul s-a certat cu mai mulţi romi iar una dintre femei i-ar fi aruncat în ochi acid

O ceartă pornită de la acuze aduse privind dispariţia unui telefon mobil s-a terminat rău pentru un bărbat din Năneşti. Pe 17 octombrie 2015, victima din acest scandal s-a trezit pe faţă cu o substanţă care i-a fost aruncată, după cum spun anchetatorii, de Gina Mihalache, o femeie de 37 de ani din Lieşti. Cearta a avut loc chiar în faţa postului de poliţie din Năneşti, în urma sesizării depuse de fiul bărbatului care a reclamat dispariţia unui telefon mobil, indicând drept autori persoane din familia femeii. Femeia a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală, după ce Pascu R. s-a ales cu o infirmitate permanentă la nivelul ochiului stâng. Lichidul care i-a ajuns pe faţă victimei era, cel mai probabil, acid, însă anchetatorii nu au reuşit să stabilească ce anume i-a cauzat bărbatului starea de infirmitate. Familia inculpatei, care face cazane, s-a stabilit în perioada respectivă în corturi în zona “pe baltă” din Năneşti, în vecinătatea locuinţei bărbatului. Fiul acestuia a reclamat, pe 17 octombrie, dispariţia unui telefon şi a indicat, drept posibil autori, membrii familiei inculpatei. Poliţiştii s-au deplasat în locaţia unde erau amplasate corturile iar reclamantul şi tatăl său au mers pentru a discuta cu gălăţenii. Pentru că între cele două grupuri a izbucnit un scandal, oamenii i-au invitat pe toţi la postul de poliţie din localitate. Cearta a continuat şi acolo, moment în care lui Pascu R. i-a fost aruncată pe faţă, de către una dintre femei, o substanţă necunoscută dintr-un PET de 2 litri. Bărbatul a ajuns la medic şi a avut nevoie de intervenţie chirurgicală însă ochiul stâng nu i-a mai putut fi salvat, cauzându-i acestuia o infirmitate permanentă prin pierderea vederii. Femeia nu a recunoscut, spunând că o altă persoană ar fi aruncat cu respectiva substanţă. Conform certificatului medico-legal, victima a avut nevoie de 60-70 zile de îngrijiri medicale, dar s-a ales şi cu infirmitatea fizică. Partea vătămată s-a constituit şi parte civilă cu suma de 2839 lei, drept cheltuieli medicale. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.