Ultima oră

Serată eminesciană la Teatrul Municipal Focşani

Camelia Marin
16 ian 2017 2894 vizualizări
Ziua Culturii Naţionale a fost sărbătorită şi la Teatrul Municipal Focşani, printr-o serată eminesciană cu poezie, muzică şi proză

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Direcţiei de Cultură Vrancea şi Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia” Focşani. Invitaţii speciali la această manifestare au fost naistul Marian Bucur, interpret al Ansamblului “Ţării Vrancei” şi chitaristul  Costin Soare, profesor la Universitatea de Muzică din Bucureşti.

Paula Grosu a recitat Scrisoarea I

    Adrian Damian a recitat Scrisoarea a V-a

 

Marian Bucur , nai


Costin Soare, chitară


 Gândită la început ca o serată restrânsă ce trebuia să se desfăşoare în foaierul teatrului, s-a transformat rapid în adevărat spectacol. Numărul mare al spectatorilor a determinat organizatorii să mute manifestarea în sala de spectacole regândindu-se totul ad-hoc pentru scenă. “Am gândit seara ca o şuetă, nu am bănuit că vom avea atâţia tineri spectatori. Sunt convins că aţi venit pentru că l-aţi citit pe Eminescu şi că toţi cei care sunteţi aici îl cunoaşteţi pe Eminescu. Acesta nu este un spectacol, este o întâlnire şi sper ca la final să plecaţi toţi cu o impresie foarte plăcută”, a spus Sorin Francu, directorul Teatrului Municipal Focşani, în deschiderea evenimentului. Actorii Teatrului Municipal Focşani Sorin Francu, Valentin Cotigă, Paula Grosu, George Costin, Adrian Damian şi Cristina Cristian au citit fragmentele,  veşnic actuale, din scrierile lui Eminescu publicate în ziarul Timpul, fragmente din nuvela fantastică “Sărmanul Dionis”, au recitat poezii precum Scrisoarea I, Scrisoarea a V-a , alte poezii care certifică faptul că Eminescu nu era nicidecum ateu, aşa cum se străduiesc unii să demonstreze.  “Citind şi recitind articolele din «Timpul» ne putem da seama uşor că trăim într-un soi de buclă. Poate că nu am învăţat nimic din tot ce s-a întâmplat şi ar cam trebui să învăţăm din greşeli”, a mai spus Sorin Francu celor prezenţi la manifestare. Momentele dedicate poetului naţional au fost întrerupte doar de interpretările la nai şi la chitară ale artiştilor invitaţi. (C.M.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.