Ultima oră

Locatarii ANL, chemaţi la Registratura Primăriei să li se calculeze noile chirii

Iulia Crețu
1 nov 2016 4738 vizualizări
Cei care plăteau pană acum o chirie de 90 lei lunar, la o garsonieră, ar urma să plătească, după noile prevederi, 70-80 de euro u CL Focşani a adoptat în şedinţa lunii octombrie o hotărare care dublează sau chiar triplează chiriile, după ce a trebuit să se conformeze unor prevederi ale Guvernului Romaniei

Chiriaşii ANL din Focşani au termen două săptămani să transmită Primăriei Focşani venitul total al familiei pentru a li se calcula noua chirie. Potrivit unor afişe lipite pe uşile de la intrarea în scările ANL, focşănenii care locuiesc în cartierele Tineretului-Sud şi Democraţiei-Brăilei sunt aşteptaţi la sediul Primăriei pentru a li se comunica noile dări. “Avand în vedere HCL nr. 404/2016, aveţi obligaţia ca în termen de 15 zile să prezentaţi înscrisuri din care să rezulte venitul total brut/familie, realizat în luna octombrie, în vederea recalculării chiriei lunare.

Neprezentarea actelor solicitate duce la recalcularea chiriei la valoarea maximă a veniturilor”, se arată în înştiinţarea semnată de Serviciul Investiţii, Fond Locativ. Unii dintre cei care au locuinţe de tip ANL în chirie s-au interesat deja de noile dări pe care municipalitatea le va percepe. Astfel, cei care locuiesc la o garsonieră ar urma să plătească în jur de 70-80 euro lunar, în comparaţie cu suma de aproape 90 lei/lună cat plăteau pană la adoptarea noii HCL, care reglementează noile chirii. Pe acest subiect, conducerea Primăriei Focşani, prin edilul Cristi Misăilă, dar şi consilierii locali ai PSD, prin vocea lui Bogdan Matişan, n-au ezitat să joace cartea politicienilor, dand vina pe Guvern pentru creşterea chiriilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută săptămana trecută. Misăilă şi-a arătat dezacordul cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 251/2016, care obligă administraţiile locale să modifice substanţial cuantumul chiriilor pentru locuinţele ANL. “Consiliul Local Focşani a fost nevoit să adopte o hotărâre care să se conformeze acestor prevederi legale ce duc la dublarea sau, în unele cazuri, chiar triplarea chiriei datorate lunar pentru o locuinţă ANL. În sens contrar, de la 1 ianuarie 2017 nu mai puteau fi reînnoite contractele de închiriere cu locatarii iar aceştia ajungeau în situaţia de a fi evacuaţi”, după cum au transmis oficialii focşăneni. Misăilă n-a ezitat să precizeze şi că Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din Romania, condusă de Marian Oprişan, ar face demersuri pentru revenirea la cuantumul anterior al chiriilor, mai ales că suntem în precampanie electorală iar pe 11 decembrie suntem aşteptaţi la votul pentru parlamentare. În timp ce unii chiriaşi au ajuns deja la Primăriei cu acte doveditoare ale veniturilor, alţii se plang că blocajul din Primăria Focşani nu le poate oferi răspunsuri lămuritoare. Municipalitatea transmite chiriaşilor că toate informaţiile necesare le pot obţine la Registratura instituţiei. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
anonim, acum 2703 zile, 18 ore, 12 minute, 8 secunde
Pentru un alt anonim:guvernul ăsta este de c....at nu a făcut nimica pentru popor tu nu vezi ca toate cresc și salariile rămân pe loc eu știu ca tu ești unul de ăla cult care are căruță și citeste integral
Chirias ANL, acum 2703 zile, 22 ore, 36 minute, 25 secunde
Peste 70% din chiriasii ANL sunt simpatizanti sau membri PSD. Cunosc cel putin 50 de chiriasi care sunt cu totii PSD-isti infocati. Toti au bani si provin din familii cu vile terenuri si masini de citeste integral
99, acum 2704 zile, 22 minute, 46 secunde
Sa plateasca ca acolo stau numai fiul/fiica lu nu stiu care mahar psd. Oameni saraci vezi domnule care platesc maruntiuri sa stea in locuinte moca.
alt anonim, acum 2704 zile, 2 ore, 47 minute, 10 secunde
mai anonim. In primul rand se vede ce hal de cultura ai dupa cum scrii. In al doilea rand e la latitudinea consiliilor locale sa stabileasca nivelul chiriilor. Asta e praf in ochi, la fel si cu greva citeste integral
anonim, acum 2704 zile, 4 ore, 14 minute, 52 secunde
Pai nu bai ca pe 11 votam dispariția celui mai slab premier pe care România la avut dacă aveam venituri marii ziceam da nu se cunoștea 60 rupți din miile de euro pe când 60 de euro dintrun salar citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.