Ultima oră

Razie printre taximetrişti pe străzile din Focşani

Dan Chiriac
26 oct 2016 1311 vizualizări
In cadrul acţiunii au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.500 lei

Marţi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Focşani au efectuat activităţi în cadrul unei acţiuni pe linie de taxi. Activitatea a avut drept scop îmbunătăţirea climatului de ordine şi disciplină în trafic în ceea ce priveşte comportamentul taximetriştilor şi determinarea acestora de a-i respecta pe ceilalţi participanţi la trafic. “Pe parcursul acţiunii s-a constatat faptul că în multe cazuri nu se respectă legislaţia cu privire la oprirea şi staţionarea autoturismelor, dar şi faptul că unii taximetrişti efectuează manevre riscante în trafic, utilizează telefonul mobil fără dispozitiv tip mâini libere sau efectuează manevre de depăşire neregulamentară. Acest comportament duce la stânjenirea celorlalţi participanţi la trafic şi la creşterea riscului de producere a accidentelor. În cadrul acţiunii au fost aplicate 59 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.500 lei, din care 23 de sancţiuni pentru opriri şi staţionări în locuri interzise, 12 sancţiuni la Legea nr.38/2003, 5 sancţiuni pentru utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv de tip mâini libere, 1 sancţiune pentru încălcarea marcajului axial dublu continuu, 1 sancţiune pentru depăşire neregulamentară, 2 sancţiuni pentru ITP expirat şi 15 alte abateri”, spun poliţiştii vranceni. Astfel, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat care, în timp ce conducea un autoturism în regim taxi pe strada Bucegi, a depăşit o coloană de autovehicule staţionată pentru a acorda prioritate în intersecţia cu str. 1 Decembrie 1918, încâlcând totodată şi linia dublă continuă ce desparte sensurile de mers. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, a mai fost depistat un autoturism în regim taxi, care a staţionat pe marcajul pietonal şi un altul care a ieşit dintr-o staţie de combustibili şi a pătruns pe Bd. Independenţei încălcând  marcajul longitudinal dublu continuu. În cadrul acţiunii au fost oprite două autoturisme taxi care nu aveau inspecţia tehnică periodică valabilă, în acest caz fiind reţinute certificatele de înmatriculare. Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier atrag atenţia acestei categorii de participanţi la trafic cu privire la efectuarea verificării tehnice periodice la staţiile autorizate, verificarea stării tehnice înainte de plecarea la drum, dotarea autoturismelor cu cauciucuri de iarnă, conducerea preventivă şi respectul pe care trebuie să-l acorde celorlalţi participanţi la trafic. (Dan CHIRIAC)         


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.