Ultima oră

Romprest nu-şi asumă responsabilitatea pentru scaieţii şi uscăciunile din Sud

Alexandra TĂTARU
1 oct 2016 2203 vizualizări
In urma recepţiei lucrărilor din cadrul proiectului PIDU au fost constatate multe nereguli u Romprest S.A., responsabila cu amenajarea spaţiilor verzi, refuză să-şi asume eşecul u Primăria Focşani va prelua responsabilitatea amenajării acestora u Misăilă a declarat că nu va returna garanţia de bune lucrări pentru Romprest atat timp cat firma nu recunoaşte parjolul şi scaieţii lăsaţi în grădinile din jurul blocurilor

Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) a fost finalizat, dar multe nereguli au ieşit la iveală în urma recepţiei finale a lucrărilor de către o comisie din partea Primăriei Focşani. S-au recepţionat lucrările cu multe nereguli privind calitatea intervenţiilor efectuate de Vega 93 Galaţi, dar şi în ceea ce priveşte spaţiile verzi invadate de vegetaţie uscată şi neîngrijită sau specii dendrologice nepotrivite, contract caştigat de Romprest Bucureşti, firma penalului Walter Florian. După aceste constatări, Primăria a somat cele două societăţi să se prezinte la discuţii pentru remedierea problemelor şi identitificarea unor soluţii. Primele discuţii au eşuat, iar prin cartierul Sud nu s-a mai schimbat nimic între timp.

Un spaţiu din cartier a fost uitat

Multe spaţii verzi au fost lăsate în izbelişte, iar altele nu au fost incluse în proiect

PIDU ar fi trebuit să includă cartierul Sud în totalitate, dar a fost aşa de “bine” elaborat încat un spaţiu situat pe Aleea Stadionului 1-3 pur şi simplu nu a fost inclus. Dar, cu multe promisiuni în numele “mai marilor” şi reparaţiilor şi amenajărilor viitoare, a fost stricat cu succes. A fost stricat atat spaţiul verde, dar şi trotuarele şi spaţiile de parcare învecinate. Muncitorii au intrat cu utilajele, au încărcat şi descărcat materiale, au stricat grădinile cu flori şi, pană în prezent, promisiunea că se va amenaja la loc a rămas neîndeplinită. “Am avut grădină cu trandafiri, i-am îngrijit, era frumos aici. Au venit cu utilajele şi au stricat tot. Au zis că vor reface totul, dar aşa a rămas de atunci. Au trecut trei ani şi totul a încremenit la stadiul de parloagă”, ne spunea cu tristeţe Gabriel Drăgan prin luna iulie, atunci cand reporterii ZdV au fost să suprindă cateva aspecte legate de calitatea lucrărilor. Nu se ştie cat va mai dura pană vor apărea acele spaţii verzi demne de a fi fotografiate la categoria “frumos”. Probabil mai avem de aşteptat primăvara lui 2017.

O nouă întalnire eşuată

Primarul Cristi Misăilă a avut vineri, 30 septembrie 2016, o nouă întalnire cu reprezentanţii Companiei Romprest Service SA, executantul lucrărilor în cadrul proiectului "Modernizare şi extindere spaţii verzi în zona de acţiune Sud-Est". “S-au purtat discuţii şi s-a încercat identificarea de soluţii în sensul aducerii la stadiul de funcţionalitate a spaţiului verde din cartierul Sud. Romprest SA şi-a expus punctul de vedere, considerând că remedierea problemelor apărute la spaţiul verde cade în sarcina municipalităţii, refuzând să participe la o vizită în teren propusă de primar pentru inventarierea situaţiei existente la momentul actual”, au declarat reprezentanţii primăriei pe pagina de facebook.

Municipalitatea nu va returna garanţia către Romprest

Refuzul Romprest de remediere a acestor probleme atrage după sine şi refuzul Primăriei Focşani de a returna garanţia de bună execuţie a lucrărilor.  Pentru a reda cât mai curând un aspect plăcut spaţiului verde, lucrările de remediere vor fi efectuate de Primăria Focşani, prin intermediul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice. TotuşI, şi aici este un impediment, pentru că în Consiliul Local Focşani aleşii nu au fost de acord ca spaţiile să fie date la Dezvoltare, pe motiv că nu au muncitori în număr suficient pentru ca zonele verzi să fie îngrijite cum trebuie. La şedinţa din septembrie, în CL nu s-au înregistrat 2/3 din voturile consilierilor. Foarte probabil, Misăilă va mai cere o dată consilierilor să voteze preluarea spaţiilor verzi. ”În acest context, Primarul Cristi Misăilă şi-a menţinut poziţia în privinţa nereturnării garanţiei de bună execuţie, având în vedere şi obiecţiile formulate anterior cu privire la calitatea materialului dendrologic şi a lucrărilor realizate de Romprest SA”, mai transmit oficialii Primăriei Focşani. (AlexandraTĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.