Sport

CSM Focşani 2007 a scăpat printre degete victoria cu Steaua în ultimele secunde

Dan Chiriac
31 aug 2016 2806 vizualizări
CSM Focşani 2007-Steaua Alexandrion Bucureşti. 29-29(15-14) în prima etapă a Ligii Naţionale de Handbal masculin

Evoluţia meritorie a handbaliştilor focşăneni a fost remacată la finalul partidei inclusiv de către oficialii prestigiosului club bucureştean.Meciul s-a desfăşurat în sala sporturilor (Polivalent a)din Focşani şi  a fost transmis în direct pe postul public naţional TVR2.

”Meritam victoria, am scăpat-o printre degete în ultimele minute. Sunt supărat pe anumite faze, pe anumite decizii, sperăm ca pe viitor să fie mai bine”, a declarat Viorel Ciubotaru, antrenorul CSM Focşani, colegilor de la TVR după încheierea partidei.

”Este o remiză smulsă din noroc, nu pe fondul unui joc bun. Sper că a fost doar un accident, iar lucrurile să se pună cap la cap cât mai repede”, a susţinut şi managerul Stelei, Andrei Cian.

Miroiu şi Popa au fost principalii marcatori ei echipei CSM Focşani, fiecare cu câte 7 goluri. De partea cealaltă a ieşit în evidenţă Ionuţ Georgescu, cu 9 goluri.

 

Echipa de handbal CSM Focşani 2007 a scăpat printre degete victoria în partida cu Steaua Bucureşti din prima etapă a ligii naţionale de handbal. Focşănenii au dominat meciul în totalitate, dar din păcate, au fost egalaţi la ultima fază a jocului, după ce Ragea a avut ocazia cu cateva secunde înainte să decidă jocul, dar a scăpat mingea. Focşănenii au condus pe tabela de marcaj pe tot parcurusl jocului, bucureştenii find în avantaj o singură dată, în minutul 49, 25-24. Cei peste o mie de spectatori prezenţi în tribunele Sălii Polivalente au crezut tot timpul în victoria favoriţilor, dar, în cele din urmă, au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu un rezultat de egalitate. Cu mult fair-play, chiar şi steliştii au recunoscut la final că au obţinut o remiză norocoasă. CSM Focşani 2007 ar fi meritat victoria în jocul de miercuri, dar din păcate, la final, a fost doar un rezultat de egalitate!


Cum a decurs meciul 

Partida a început entuziasmant pentru CSM 2007 care s-a distanţat la 5-1, lucru ce l-a obligat pe tehnicianul bucureştenilor, Ovidiu Mihăilă să ceară time-out, încă din minutul 5. Bucureştenii au revenit pană la 6-4, dar elevii lui Viorel Ciubotaru s-au distanţat din nou pe tabelă la patru goluri, 10-6. La mijlocul primei rperize, cateva parade ale celor doi portari, Marocico şi Stănescu au îngheţat tabela la 11-9. Steliştii au reuşit să egaleze la 14, dar la ultima fază a reprizei gazdele au primit o aruncare de la şapte metri. Năstăsie a întarziat execuţia, unul dintre arbitrii partidei a fluierat finalul reprizei, dar al doilea a reparat eroarea şi i-a permis jucătorului CSM-ului să stabilească scorul pauzei: 15-14. Tot gazdele s-au aflat la conducere şi în startul reprizei secunde, diferenţa maximă fiind de trei goluri. Steliştii au dat senzaţia că pot reveni şi au preluat avantajul cu 11 minute înainte de final, 25-24. Au urmat, după un time-out al tehnicianului Viorel Ciubotaru, cateva minute foarte bune, iar spectatorii au crezut meciul încheiat la 28-26, cu două mintue îniante de final. Steliştii au egalat la 28,dar gazdele au trecut din nou în avantaj în ultimul minut de joc. Ragea a reuşit intercepţia, a plecat spre golul victoriei, dar, a scăpat mingea. Steliştii au repus repede şi au egalat în ultimele seucnde după o aruncare de la şapte metri transformată de Georgescu. 

Ce au spus combatanţii

Partida a fost transmisă în direct de TVR 2. Cu toate acestea, iubitorii handbalului au umplut tribunele Polivalentei. Cu mult fair-play, la final, oaspeţii au recunoscut că au obţinut un egal cu mult noroc. “Nu a fost uşor, este o remiză smulsă din noroc, nu că am făcut noi un meci bun. Felicit echipa gazdă, a făcut un meci mult mai bun ca noi. Tinereţea şi entuziasmul lor şi-a spus cuvantul. Sperăm să fie fost doar un accident pentru formaţia noastră şi e bine că a venit în prima etapă. Cred că lupta pentru play-off va fi foarte echilibrată în acest an”, a spus Adrian Cian, preşedintele steliştilor. Tehnicianul focşănenilor, Viorel Ciubotaru “E o victorie scăpată printre degete. Sperăm ca data viitoare să fie mai bine. Vrem să creştem de la sezon la sezon, să arătăm că merităm locul în liga naţională. Cu modestie şi perseverenţă putem îndeplini obiectivul – evitarea retrogradării, fără baraj. Dacă putem mai mult e cu atat mai mult. Dacă ne gandim la 1-8 e un pucnt mare, dacă nu, e punct cu valoare sentimentală pentru băieţi şi publicul focşănean. Avem un public deosebit, le mulţumesc pentru atmosferă, dar ora de disputare, 16.00, le-a creat probleme unora care sunt la serviciu. Sperăm ca împreună cu televiziunile să schimbăm ora, la partidele viitoare, să jucăm mai spre seară”, a spus Viorel Ciubotaru. (Dan CHIRIAC)


 

  Citiţi şi  :Prima bombă în Liga Zimbrilor a explodat la Focşani! Steaua s-a împotmolit chiar din prima etapă şi a scăpat cu şansă de o înfrângere

 

 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.