Ultima oră

DGA, 11 ani de luptă împotriva corupţiei în randul angajaţilor MAI

Dan Chiriac
27 mai 2016 1567 vizualizări
0800.806.806 este numărul unde se pot semnala fapte de corupţie

Luni, 30 mai, Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.), din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, sărbătoreşte 11 ani de la înfiinţarea sa, ca structură specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului MAI. În cei 11 ani de activitate, instituţia s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire, cât şi a celor de combatere a faptelor de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional, după cum spun responsabilii acesteia. „Prevenirea reprezintă principala direcţie de acţiune împotriva corupţiei, concretizată prin desfăşurarea unor activităţi de instruire şi informare în rândul personalului propriu, dar şi prin campanii de conştientizare a societăţii civile, în dorinţa expresă de schimbare a mentalităţii populaţiei în ansamblul său. Prin toate acţiunile sale, DGA promovează legalitatea, integritatea, onestitatea şi profesionalismul ca standarde atât pentru personalul propriu, cât şi pentru cel al MAI. Ca principal canal de comunicare cu publicul, linia TelVerde anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României”, se arată într-un comunicat al DGA. La nivel local, DGA este reprezentată de Serviciul Judeţean Anticorupţie Vrancea, al cărui sediu se află pe str. Cezar Bolliac nr. 12 din Focşani, tel./ fax 0237/207119. „Cetăţenii judeţului Vrancea care vor să ia atitudine împotriva actelor de corupţie pot face acest lucru printr-o sesizare la linia gratuită Telverde 0800.806.806, prin e-mail la adresa: vrancea.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul serviciului, în fiecare zi de miercuri a săptămânii, între orele 1200 - 1500”, se mai arată în comunicatul de presă. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
CLUBUL IACOBINILOR, acum 2882 zile, 14 ore, 22 minute, 1 secunda
TOVARĂȘUL DE LA DGA VRANCEA AR TREBUI SĂ IA ORDINUL STEAUA ROMÂNIEI ÎN GRAD DE COLAN PENTRU FAPTUL CĂ ÎN VRANCEA NU EXISTĂ CORUPȚI; CEL MAI MARE CORUPT A FOST OFIȚERUL DE LA MĂRĂȘEȘTI citeste integral
, acum 2882 zile, 21 ore, 39 minute, 15 secunde
ptiu !!!
neculai, acum 2883 zile, 8 ore, 28 minute, 22 secunde
Mandru in poza , incornorat dar mandru .
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.