Ultima oră

Trei inculpaţi au fost arestaţi preventiv în dosarul "Reţeaua Maistrului"

Eduard Popescu
26 mai 2016 6525 vizualizări
Doi angajaţi ai sucursalei Electrica au ajuns după gratii, alături de administratorul de la Lumy Rob u patronul de la Arta Fier Damaschin a fost plasat în arest la domiciliu u un alt angajat al Electrica se află sub control judiciar

După mai bine de zece ore de şedinţă, în care unul dintre avocaţi a solicitat inclusiv recuzarea judecătorului de şedinţă, completul de drepturi şi libertăţi a Tribunalului Vrancea a închis dezbaterile în jurul orei 3 noaptea. Între timp, rude şi apropiaţi ai celor care fuseseră propuşi în vederea arestării au stat în apropierea instanţei, cu speranţa că cei învinuiţi vor scăpa de arest. Rând pe rând, după orele 17, când s-a intrat în sala 1 a Tribunalului Vrancea, inculpaţii au fost lăsaţi în libertate, după ce măsura reţinerii preventive de 24 de ore a expirat. La începerea dezbaterilor, avocatul Codruţ Balaş a cerut recuzarea judecătorului desemnat, în persoana vicepreşedintei Tribunalului, magistratul Mariana Săndina Croitoru. “Respinge cererea de recuzare formulată de domnul avocat Codrut Balaş, apărător ales al inculpatului Damaschin Ionuţ, împotriva judecătorului de drepturi şi libertăţi Mariana Săndina Croitoru, ca nefondată”, a fost prima soluţie dată de completul învestit cu soluţionarea cererii de recuzare. Aşa că dezbaterile au fost reluate imediat după acest moment, cu fiecare dintre cei cinci inculpaţi în parte. Conform unor informaţii, niciunul dintre cei audiaţi nu a recunoscut faptul că ar fi fost implicaţi în afacerea numită generic de Ziarul de Vrancea, "Reţeaua Maistrului". Aceştia au respins acuzaţiile formulate de Parchet. Din cauza orei târzii la care s-au finalizat audierile tuturor inculpaţilor, instanţa a decis să amâne pronunţarea sentinţei în cursul zilei de joi.


Trei dintre inculpaţi au ajuns în arest


La orele prânzului, Tribunalul a pronunţat sentinţa. “Admite în parte propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea şi (…) dispune arestarea preventivă a inculpaţilor :
Aldea Vasile, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de: complicitate la furt (…),  instigare la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (…) complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (…) abuz în serviciu (…) instigare la abuz în serviciu (…) instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (…) uzul de fals (…) complicitate la luare de mită (…) luare de mită, participaţie improprie la furt, constituirea unui grup infracţional organizat (…) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen;

David Bucur, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de: complicitate la furt (…), instigare la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (…), complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (…) participaţie improprie la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare abuz în serviciu (…) instigare la abuz în serviciu (…) instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (...) uzul de fals (...) luare de mită (...) complicitate la luare de mită (...) participaţie improprie la furt (...) fals în înscrisuri sub semnătură privată (...) constituirea unui grup infracţional organizat (...) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen;

Stoica Victor-Valentin, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de: furt (...) executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (...) dare de mită, (...) spălare de bani (...) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen. pe o durată de câte 30 zile pentru fiecare inculpat, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă (...) dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii de mai sus. Ziarul nostru a descoperit că omul de afaceri Valentin Stoica are pe rol un proces cu Electrica Furnizare SA, Agenţia Focşani, în contul unor datorii neplătite.

Patronul de la Arta Fier Damaschin, plasat în arest la domiciliu
 
Pentru ceilalţi doi inculpaţi, instanţa a respins cererea procurorilor de arestare preventivă: “dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Damaschin Ionuţ, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de: furt (...) executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (...) dare de mită, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data punerii efective în executare a măsurii.
(...)  impune inculpatului Damaschin Ionuţ obligaţia de a nu părăsi imobilul de domiciliu (...) pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, după caz, ori de câte ori este chemat; să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză (Aldea Vasile, David Bucur, Stoica Victor-Valentin şi Preda Marin) sau membrii de familie ai acestora. Dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul - Preda Marin, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la furt (...) complicitate la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (...) abuz în serviciu (...) fals în înscrisuri sub semnătură privată (...) complicitate la luare de mită (...) complicitate la furt (...) executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (...) participaţie improprie la furt (...) participaţie improprie la executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare (...) constituirea unui grup infracţional organizat (...) toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., începând cu data aducerii la cunoştinţă a măsurii. În baza art. 215 al. 2 Cod pr. penală impune inculpatului Preda Marin ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: să nu părărească limita teritorială a municipiului Focşani, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor de urmărire penală, să nu comunice cu ceilalţi coinculpaţi din prezenta cauză (Aldea Vasile, David Bucur, Stoica Victor-Valentin şi Damaschin Ionuţ), să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă”, se arată în încheierea de şedinţă de joi. Decizia de joi a fost deja contestată, urmând ca o sentinţă finală să fie pronunţată la Curtea de Apel Galaţi. (Eduard POPESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
ȚEPEȘ, acum 2862 zile, 15 ore, 8 minute, 38 secunde
LA NEREJU SE FURĂ CEL MAI MULT MERG GATERELE DE LA ORA 16 PÂNĂ DIMINETA CU TOT CU CIRCULARE, CEI DE LA ITRSV, MEDIU, ITM, ELECTRICA .... VIN FIECARE PE RÂND ȘI IA DREPTUL ȘI PLEACĂ .... DE citeste integral
Belise Carasu, acum 2862 zile, 18 ore, 10 minute, 35 secunde
DACA-I IA LA BULAU EU LE FAC UN DANS DIN K-RICI.
catalin, acum 2862 zile, 9 minute, 31 secunde
Dar de madam' Laguna, nu mai stie nimeni nimic? Sunt mult mai multi afaceristi din oras care au furat curent nu doar cei care sunt prezentati in articolul asta. La Parchet totul este cu citeste integral
CATALINA, acum 2862 zile, 11 ore, 49 minute, 30 secunde
Tot pentru catalin (usor de identificat) - Nu s-a gasit nimic la alti afaceristi, nici la Laguna de care nu mai poti de grija, nici la Dagemar, nici la Diplomatic, nici la Zanfir, si nici la altii, citeste integral
CATALINA, acum 2862 zile, 14 ore, 27 minute, 52 secunde
la multe firme nu au gasit nimic, nici la Laguna, daca tot te roade invidia... Probabil au fost controloate toate firmele mari, dar tu , asa zis Catalin (stim noi cine sti) nu a-i cum sa realizezi ce citeste integral
catalin , acum 2862 zile, 12 ore, 18 minute, 46 secunde
Poate la multe firme nu au gasit nimic...dar la madam Laguna chiar au gasit. Ghice ce...fura curent!!! Si nu stiu doar eu, stie foarte multa lume din oras lucrul asta. La fel de bine cum se stie citeste integral
un consumator, acum 2863 zile, 10 minute, 22 secunde
daca in Focsani s-a furat ca-n codru ..la nivel de tara ce trebuie sa ne inchipuim? tara lui Papura Voda...de aia vin facturile umflate cu preturi exorbitante,de vorbeste lumea singura cu ea....cit citeste integral
cetatean, acum 2863 zile, 45 minute, 13 secunde
cum numai 5 insi au realizat pierderi pt electrica de 30 %din productie-mai trebuiesc facute sapaturi reteaua e mare- la mine venise unul de la electrica Panciu sa citeasca contorul si m-a intrebat citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.