Ultima oră

Pompierii i-au învăţat pe preoţi cum să reacţioneze în caz de “Apocalipsă”

Dan Chiriac
4 mai 2016 954 vizualizări
Cei de la ISU au participat la sute de întâlniri practice în şcoli şi biserici în care au arătat cum trebuie să se comporte în caz de cutremur, inundaţii sau incendii

Pompierii au bifat mai multe acţiuni la bisericile şi şcolile din judeţ. Pentru a preîntâmpina şi reduce numărului situaţiilor grave, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” Vrancea şi-a intensificat activităţile de educare şi instruire a populaţiei cu privire la situaţiile extreme. De la 1 martie şi până pe 30 aprilie, s-au făcut peste 180 recunoaşteri şi activităţi de educare şi instruire în domeniul situaţiilor de urgenţă, dintre care peste o sută la unităţile de învăţământ şi 80 la biserici. „Aceste activităţi au ca scop atât cunoaşterea obiectivului de către personalul propriu, în vederea pregătirii pentru intervenţie, cât şi educarea şi instruirea în domeniul situaţiilor de urgenţă, a copiilor şi cadrelor didactice pe de o parte şi a enoriaşilor şi reprezentanţilor bisericilor pe de altă parte. Pe timpul instruirilor s-a pus accent pe cunoaşterea modului de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă precum incendii, cutremure sau inundaţii, îmbinându-se elementele teoretice cu cele practice, de evacuare, adăpostire şi intervenţie. Astfel, s-au verificat căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi, precum şi alte aspecte de interes operativ. Totodată, fost expus modul corect de evacuare din clădiri şi comportamentul ce trebuie adoptat pe timpul manifestării diferitelor situaţii de urgenţă, au fost prezentate mijloacele de primă intervenţie (stingătoarele) şi modul de folosire a acestora, tehnica de intervenţie din dotarea pompierilor (autospecialele de stingere a incendiilor cu apă şi spumă şi accesoriile specifice) şi au fost distribuite materiale informative (broşuri, afişe, pliante) cu recomandări privind prevenirea situaţiilor de urgenţă, dar şi modul de comportare în cazul producerii acestora”, spune lt. Paul Petruţ Bîndar, ofiţerul de presă al instituţiei vrâncene. Pompierii vor continua instruirile şi în perioada următoare, ca urmare a interesului manifestat de public şi a eficienţei dovedite în timp a acestei metode directe de educare a populaţiei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.