Ultima oră

Jandarmii vor fi la biserici, poliţiştii în pieţe

Dan Chiriac
28 apr 2016 857 vizualizări
Până sâmbătă, poliţiştii şi jandarmii, alături de inspectori sanitar veterinari şi cei de la Protecţia Consumatorilor, vor efectua controale în pieţe şi în locurile special amenajate pentru identificarea celor ce comercializează ilicit miei sau alte produse specifice sărbătorilor pascale.

Oamenii legii vor verifica legalitatea activităţilor comerciale din pieţe, târguri şi centre agroalimentare. Controalele au ca scop verificarea respectării normelor sanitar-veterinare şi înregistrarea în evidenţele financiar-contabile a cantităţilor de mărfuri aprovizionate sau vândute, potrivit Poliţiei. Totodată, poliţiştii vor fi prezenţi în locurile unde sunt sacrificate animale pentru verificarea respectării normelor legale. De Paşte, jandarmii şi poliţiştii vor fi pe străzi şi în zona lăcaşelor de cult, în baza unui plan de măsuri pentru creşterea siguranţei publice. Oamenii legii spun că vor fi "în zona lăcaşelor de cult, pe traseele de deplasare a procesiunilor religioase, precum şi în locurile şi mediile cu potenţial infracţional ridicat". (D. G.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.