Ultima oră

Cu preotul din sat la patinoar

Mihai Boicu
26 ian 2016 2366 vizualizări

Anul acesta este declarat la nivelul Bisericii Ortodoxe Române, An omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti. În acest context, la nivelul Parohiei Bordeştii de Jos, din comuna Bordeşti, se derulează Concursul naţional de creaţie „Biserica şi şcoala din sufletul meu” şi care a fost implementat şi de parohia bordeşteană. Concursul îşi propune să îi ajute pe participanţi să îşi descopere, prin activităţi de creaţie, noi aptitudini şi să îşi formeze anumite deprinderi, să promoveze practici noi privind învăţarea şi să realizeze schimbul de experienţă între copii. Concursul are trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia. Ca urmare a acestui fapt, în vederea formării grupului care va participa la concurs, preotul paroh Cristi Muscalu i-a invitat pe elevii din sat la patinoar. Acţiunea a început la biserica din sat, acolo unde copiii, după ce au terminat orele la şcoală, au fost aşteptaţi de preotul paroh. După ce s-au rugat împreună, cei mici au primit unele sfaturi şi învăţături şi au aflat despre concursul la care vor participa. Copiii au mers apoi la patinoarul din Piaţa Unirii. ”Pentru cea mai mare parte din ei, aceasta a fost singura ocazie când au putut să pună patine în picioare iar bucuria li se putea citi pe chip. Căzăturile, glumele, chihotelile şi buna dispoziţiei nu au lipsit. Ele au fost ingredientele care au făcut ca timpul să treacă pe neobservate şi mulţi dintre ei până la final chiar s-au arătat a fi pricepuţi în a zbura pe gheaţă”, a spus preotul Cristi Muscalu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Iancu Elena, acum 3005 zile, 4 minute, 26 secunde
Felicitari din toata inima preotului paroh Muscalu Cristian care se implica in aceste activitati cu scop educativ a tinerei generatii. Ii doresc multa sanatate si putere de munca in realizarea tuturor citeste integral
Andrei, acum 3005 zile, 22 ore, 27 minute, 38 secunde
Mai specialist Florin, citește mai bine ce scrie, înainte sa critici. Felicitări părinte! Doamne ajuta!
nicu , acum 3005 zile, 23 ore, 6 minute, 39 secunde
Frumos ! Felicitari ! In toata tara se desfasoara acest concurs de creatie! Parintele e un exemplu pozitiv pentru preoti si pentru comunitate !
florin, acum 3006 zile, 1 ora, 8 minute, 20 secunde
LA NIVELUL PATRIARHIEI BORDESTII DE JOS? NU STIAM CA S-A MUTAT PATRIARHIA ACOLO..ATENTIE CAND SCRIETI CEVA ..MAI BINE INTREBATI SPECIALISTII!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.