Agresivitatea la volan, printre cauzele accidentelor rutiere
Pe lângă oboseală, neatenţie, alcool sau lipsă de experienţă, şi agresivitatea la volan creşte semnificativ iminenţa producerii de accidente rutiere,după cum atrag atenţia specialiştii în psihologia transportului. Prof. univ. dr. Mihaela Rus, preşedintele Asociaţiei de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” afirmă că cei agresivi la volan sunt indivizii impulsivi care au, în general, un temperament coleric, caracterizate prin competitivitate accentuată. Perioada din săptămână când se atinge gradul critic de agresivitate la volan este vineri, la ora 17.45, deoarece se apropie weekendul şi persoanele din trafic au acumulat toată oboseala şi tensiunile din timpul săptămânii. În acelaşi timp, agresivitatea este întreţinută de modul în care se comportă ceilalţi şoferi şi pietoni. “Din punct de vedere al vârstei, am observat o frecvenţă mai mare, atunci când vine vorba de agresivitate la volan, la tineri. Aceştia îşi gestionează mai greu comportamentul agresiv din cauza lipsei de experienţă rutieră şi a indicelui de maturitate rutieră scăzut şi au tendinţa de a răspunde agresiv în trafic. Persoanele mai în vârstă sunt mai defensive în trafic deoarece au acumulat experienţă rutieră suficientă astfel încât să îşi gestioneze mai bine emoţiile”, declară doctorul în psihologie Mihaela Rus.Tipul de maşină pe care o conducem reprezintă, în opinia expertului, un alt factor al comportamentului agresiv. “(...) simplul considerent că au o maşină puternică, masivă, le crează un sentiment de siguranţă şi nu iau în calcul siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”, declară preşedintele Asociaţiei PsihoTrafiQ.
Eşti înjurat în trafic? Nu răspunde provocărilor!
Chiar dacă nu suntem agresivi în trafic, putem deveni victimele altor participanţi, care taxează într-un mod agresiv greşelilele noastre sau pur şi simplu îşi manifestă superioritatea prin agresivitate. Specialistul ne recomandă să le răspundem acestor şoferi printr-un comportament defensiv, fără să le întărim pozitiv comportamentul lor agresiv. “De multe ori suntem taxaţi fără vină în trafic şi pur şi simplu suntem agresaţi verbal de şoferi. În acele momente, este bine să nu ripostăm şi să adoptăm un comportament defensiv. Putem învăţa să ne stăpânim la volan dacă participăm la cursuri de conducere defensivă, care se organizează în şcolilele de conducere defensivă, de către instructor speciali antrenaţi”, declară prof. univ. dr. Mihaela Rus. Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră “PsihoTrafiQ” a derulat în ultimii ani campanii de responsabilizare a participanţilor la trafic, în vederea reducerii acestor comportamente disfuncţionale, care tind să contamineze comportamental din ce în ce mai mulţi şoferi. Totodată, Asociaţia organizează cursuri de formare, adresate psihologilor, menite să formeze din ce în ce mai mulţi experţi în psihologia transportului, care să promoveze educaţia rutieră şi atitudinile responsabile în trafic. Mai multe informaţii găsiţi pe www.psihotrafiq.ro. (Dan CHIRIAC)