Ultima oră

Vremea rea a adus accidente pe şoselele din judeţ

Dan Chiriac
25 nov 2015 986 vizualizări
Ieri, mai mulţi pietoni au fost loviţi de maşini, pe treceri, în Focşani u poliţiştii au întocmit şi mai multe dosare penale la regimul rutier

Una dintre victimele accidentului produs marţi la Bizigheşti este rănită grav şi a rămas internată la Spitalul Judeţean din Focşani. Astfel, Marian Manea, de 24 de ani, din judeţul Galaţi, are o fractură şi va avea nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale. În schimb, Marian Popescu, de 23 de ani, din Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, a scăpat cu răni uşoare. Incidentul a avut loc la intersecţia DJ 205E cu DN2 E85, în localitatea Bizigheşti, unde un bărbat, de 33 ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea o autoutilitară, a pătruns pe drumul naţional fără a acorda prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule alcătuit dintr-un autotractor şi o semiremorcă şi a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată pe sensul opus de mers unde a fost acroşată de un alt autoturism care circula regulamentar. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului.

Pietoni loviţi pe zebră la Focşani

Miercuri, pe strada Bucegi, un bărbat de 48 ani, din Focşani, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton de 62 ani, din localitate, care a traversat pe marcajul pietonal. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului, care a fost transportat la unitatea medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tot miercuri, pe strada Mr. Gh. Pastia din Focşani, un bărbat, de 43 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 74 ani, din comuna Cîrligele, care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului. Al treilea accident în care a fost implicat un pieton a avut loc pe strada Simion Bărnuţiu. Poliţiştii au întocmit şi mai multe dosare penale la regimul rutier. Astfel, miercuri, la ora 01.25, pe strada Nicolae Ioniţă din Odobeşti, poliţiştii rutieri au depistat o tânără de 18 ani, din comuna Cîrligele, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal. În comuna Suraia, un tânăr, de 29 ani din localitate a fost oprit în timp ce conducea un autoturism, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată şi fără a poseda permis de conducere. (Dan CHIRIAC)
   
   


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.