Ultima oră

Concurs de pescuit la laguna CUP

Iulia Crețu
1 sep 2015 2443 vizualizări
Competiţia este programată sâmbătă, 19 septembrie, de la 6.30

Compania de Utilităţi Publice (CUP) SA Focşani anunţă că la mijlocul lunii, pe 19 septembrie, va organiza Concursul de pescuit sportiv, la laguna Staţiei de Epurare a apelor uzate din municipiu de la Mândreşti. Acesta este destinat angajaţilor CUP şi reprezentanţilor presei pasionaţi de pescuit. Concursul va începe de la ora 6.30, iar câştigătorilor li se vor acorda diplome şi premii în obiecte, după cum urmează: locul I individual – pentru cea mai mare piesă capturată şi pentru cea mai mare cantitate capturată; locul II individual – pentru cea mai mare cantitate; locul III individual – pentru cea mai mare cantitate capturată. “Fiecare pescar concurent poate folosi maxim două beţe (undiţă, lansetă) cu sau fără plută. Se pot folosi maxim două cârlige pe forfac, momitor şi monturi ce permit eliberarea plumbului. Nu se pescuieşte cu fir textil. Este interzis pescuitul la japcă, bombă, carbid, şobolan, plăcuţă, ţaparină. Concursul va începe la ora 7.00 şi se va opri la ora 10.00. Oprirea concursului va fi semnalizată de arbitru printr-un semnal sonor cu fluierul”, se arată în regulamentul concursului. Pescarii trebuie să păstreze captura în apă, iar după fluierul final, peştii vor fi eliberaţi imediat în lagună. Staţia de epurare a CUP Focşani a fost inaugurată în toamna lui 2009, înaintea alegerilor prezidenţiale de atunci, după o investiţie pe bani europeni. Reprezentanţii CUP au populat cu peşte laguna pentru a demonstra că apa din canalizarea Focşaniului, trecând prin mai multe filtre de curăţare şi purificare, ajunge înapoi în natură prietenoasă cu mediul şi poate susţine viaţa. Totuşi, peştii care trăiesc acolo nu sunt destinaţi consumului uman, cu toate că la Staţia de la Mândreşti mai sunt încercări de braconaj din partea unor “pescari”. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Un pescar, acum 3157 zile, 10 ore, 2 secunde
Atentie pescari !!! La balta Podul Zamfirei de la Biliesti, administrata de firma PETSALIN FISH SRL, CUI 34431113, administratorii au inteles ca e mai usor sa faci bani fara sa consumi nimic in citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.