Ultima oră

Bunicul accidentat de băiatul patronului Moripan, internat la chirurgie

Dan Chiriac
27 iul 2015 3092 vizualizări
Autorul accidentului este cercetat pentru vătămare corporală gravă din culpă şi părăsirea locului accidentului u un accident similar, cu fugă de la locul impactului, s-a produs la Goleşti u şi o tânără băută s-a răsturnat cu maşina la Ciuşlea după ce a lovit un cal

Victima accidentului produs de Alexandru Epure, fiul patronului de la Moripan Jariştea, duminică după-amiază, este internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean Focşani. Alexandru Ragea, 84 ani, din comuna Străoane, a suferit mai multe traumatisme după ce a fost lovit de maşina Toyota condusă de Alexandru Epure. De asemenea, bătrânul a suferit o fractură de perete orbital, potrivit medicilor. În urma concluziilor medicilor focşăneni, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală gravă din culpă. De asemenea, pe numele lui Alexandru Epure există dosar penal pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei. Rămâne de văzut ce vor spune probele biologice. În funcţie de aceste rezultate, tânărul s-ar putea alege cu o nouă acuzaţie penală. “La data de 26 iulie a.c., ora 15.10, pe DN 2L, pe raza comunei Răcoasa, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi că un tânăr, de 25 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Soveja–Panciu, din cauza vitezei necorespunzătoare într-o curbă uşoară la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a intrat într-un podeţ de ciment şi a acroşat un bătrân, de 82 ani, care se afla aşezat pe marginea părţii carosabile. După momentul impactului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţiştii din Răcoasa pe raza localităţii, la aproximativ 7 km de locul accidentului. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului”, a precizat Biroul de presă al poliţiei judeţene.

O şoferiţă beată a lovit un cal

O tânără din Focşani a provocat un accident rutier la Ciuşlea. Poliţiştii au stabilit că fata de 27 ani, din Focşani, în timp ce conducea un autoturism, a lovit un cal de pe şosea, s-a răsturnat şi a intrat într-un stâlp din beton, aflat în afara drumului, pe partea stângă a direcţiei sale de mers. În urma impactului, şoferiţa a fost rănită uşor. Ea a fost testată alcoolscop, iar aparatul a indicat o concentraţie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Accidentul de la Răcoasa, copie la indigo la Goleşti

Duminică, un tânăr, de 23 ani, din municipiul Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, în comuna Goleşti, din direcţia Focşani-Buzău, pe banda de lângă acostament, a acroşat un bărbat, de 41 ani, din municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, care mergea pe acelaşi sens de mers. După momentul impactului, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fiind depistat de poliţişti după aproximativ o oră. Atât conducatorul auto cât si pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Şi acest şofer s-a ales cu dosar penal. (Dan CHIRIAC)

Citiţi  şi:Fiul patronului de la Moripan a accidentat un pieton şi a fugit


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.