Ultima oră

Rezultatele de la bacalaureat, aşteptate cu sufletul la gură

Silvia Vrînceanu
6 iul 2015 2375 vizualizări
Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea a anunţat că primele rezultate ale examenului de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, se afişează marţi, până la orele prânzului, la centrele de examen şi apoi pe Internet, pe portalul edu.ro.

 Astfel s-au contracarat zvonurile potrivit cărora publicarea rezultatelor se va amâna cu încă o zi ca urmare a disfuncţionalităţilor depistate în judeţul Bihor, în centrul de examen de la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei, unde s-a încercat fraudarea examenului în 10 din cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba de matematică. "Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică Comisia Judeţeană de Bacalaureat Bihor a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba E şi s-a descoperit că profesorii asistenţi nu au respectat atribuţiile prevăzute de metodologie, permiţând candidaţilor să comunice între ei şi să fraudeze examenul fie prin utilizarea unor înscrisuri interzise de metodologie, fie lăsându-i sau chiar ajutându-i să copieze unii de la alţii", după cum a anunţat Ministerul Educaţiei. Situaţia de la Bihor nu a afectat însă centralizarea datelor din celelalte judeţe. Ieri, Comisia judeţeană de organizare a bacalaureatului din Vrancea a lucrat la centralizarea notelor, după ce acestea au fost aduse din judeţele unde au fost corectate tezele. Conform calendarului, pe data de 7 iulie, până la ora 16:00, se afişează primele rezultate (înainte de contestaţii). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile (orele 12:00 – 16:00), care urmează să fie rezolvate în intervalul 8-9 iulie. Pe 10 iulie, vor fi făcute publice rezultatele finale. 2.627 de absolvenţi de liceu din serii curente şi anterioare s-au înscris la ediţia de vară a bacalaureatului şi aştaptă cu mari emoţii rezultatele. Ziarul de Vrancea va publica rezultatele obţinute de candidaţii vrânceni pe portalul www.ziaruldevrancea.ro imediat ce acestea vor fi făcute publice, în prima parte a zilei de mâine. (S. V.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.