Cărat cu roaba după ce s-a făcut "mangă" la hramul bisericii
Sfinţii Petru şi Pavel, sărbătoare mare a creştinătăţi ortodoxe şi catolice, a oprit mototarele celor care muncesc pentru o zi. Cel puţin pe cele ale celor care lucrează în agricultură sau construcţii. Nu este decretată sărbătoare naţională, ci religioasă, iar mulţi dintre creştini o ţin din generaţie în generaţie. Venită luni, după duminică, aceasta a prelungit liniştea la sate, a adus vânzoleală în biserici şi bucurie în sufletele celor care abia aşteaptă un praznic. S-a întâmplat ca anul acesta să asist la hramul unei bisericii din Vrancea ai cărei patroni să fie cei doi sfinţi sărbătoriţi, Petru şi Pavel.
În sat, nici ţipenie. Rar câte o maşină sau câte un trecător. Lumea e la biserică. În gospodăria unui enoriaş forfota este în toi. Aici, mai mulţi săteni, enoriaşi ai acestei biserici, s-au oferit să pregătească mâncarea pentru sărbătoare. De fapt, sătenii au pus mână de la mână, fiecare cât a putut, şi au contribuit la sarmale, pilaf, pui la ceaun, salate, cozonaci şi prăjituri, vin şi sifoane, aperitive … la toate s-au gândit şi agitaţia este în toi. Totul trebuie să fie pregătit cu grijă ca nimic să nu lipsească de pe mesele ce vor fi aranjate la sfârşitul splujbei de la biserică.
Colivă cu ... fructe
Pilaful e gata. La umbra cireşului se pegăteşte masă. O masă lungă este aşăzată pentru toţi ce vor. O maşină utililitară ajunge la poarta gospodăriei să încarce totul: ceaune, oale cu sarmale, tăvi, recipiente mai mari sau mai mici, tacâmuri, şerveţele sau scobitori… nimic nu este uitat. Biserica este larg deschisă. Câţiva copii, frumos îmbrăcaţi de sărbătare şi cu râsete cristaline, se joacă fără nici o grijă afară, pe iarba verde, la umbra unor cireşi şi vişini plini der roade. În spatele bisericii, înaintea cimitirului, la umbra unui cireş amar, cu fructe coapte, s-a instalat cartierul general al celor care au pregătit acest hram. Hram care vine după un post în care nu s-a mâncat carne şi care dă acum dezlegare. Pentru cine a ţinut. În biserică, slujba îşi urmează cursul normal. Aproape o sută de persoane ascultă rugăciunile şi se roagă împreună cu preotul şi dascălii. Fum de tămâie şi lumânări se ridică în aer, sub razele care patrund şi-l taie prin vitraliile colorate ale ferestelor. Bărbaţii stau în strană, cu capetele descoperite, cântând. Femeile, cu baticuri pe cap, în jurul meselor unde au aşezat colive care mai de care mai frumoase şi mai arătoase. Una dintre ele chiar de sezon, cu fructe colorate şi parfumate de zmeură culeasă din grădină.
La pomană înainte, la slujbă înapoi
Părintele binecuvântează toate aceste bunătăţi şi ţine predica finală. O lumânare costă puţin iar cel care mi-a vândut-o chiar vine după mine cu restul. I-am dat prea mult, cu toate că suma este ridicolă. Un tânăr subţirel, aranjat, a urcat în clopotniţă. Se trage clopotul, semn că slujba este gata şi se poate ieşi la mese. Mesele au fost aranjate pe aleea centrală a cimitirului, sub teii care abia şi-au scuturat florile. La pomană însă lucrurile stau altfel. Peste 140 de persoane s-au aşezat la mese, cu toate că la slujbă mai puţin de o sută fuseseră să asculte. Săraci, mai puţin săraci, ceva ţigani, în putere sau mai puţin, treji sau abia încălziţi de soare sau de vreun alt hram, tineri sau mai în vârstă, ce-a mai rămas dintr-un sat odată înfloritor, s-au curg spre mese şi aşteaptă cuminţi. Alţi doi preoţi au venit de la alte parohii pentru această sărbătoare şi s-au aşezat în capul mesei. Binecuvântarea părintelui dă startul şi zdrăngănitul furculiţelor e mai abitir ca oricând. Se mai cere câte o porţie, se mai alunecă sarmale prin pungi, pe sub masă, cât se poate. Unii au venit deja pregătiţi cu ele pe masura necesităţilor. Femeile care au venit cu colive, cu prăjituri făcute în casă, le aşază la rându-le pe mese.
Sfinţii sunt sus, foamea e jos
Nu interesează mai pe pe nimeni cele ce spune preotul. Doar pe cei din primele rânduri, oameni mai cu vază, mai arajaţi şi la locul lor. Ca şi în societate şi în viaţa de zi cu zi, şi aici există o ierarhie nescrisă a poziţiilor. Altul este însă însă interesul celor veniţi iar sfinţii Petru şi Pavel sunt acolo sus, cu ale lor, departe de nevoile nevoiaşilor, desinteresaţi de dezinteresul celor care aşteaptă felul doi sau cum să pună în traistă. Că de asta au venit unii. Vinul curge, sifonul şi sucurile la fel. Câţiva dintre oamenii bisercii fac observaţie unora care nu vor numai mâncare la pachet, ci şi sticle întregi, nedesfăcute, cu suc. Păcat că vinul e turnat în cofere că ar fi luat şi din acela dacă ar fi fost ambalat. Burţile s-au umplut, sacoşele la fel, bunătăţile se termină rând pe rând şi părintele, văzând că oamenii se ridică fără prea multă sfială să plece, începe să spună rugăciunea de sfârşit. Cei din capătul îndepăartat sunt prea fericiţi să mai asculte predici şi cuvinte înălţătore. Biserica e doar un loc unde se poate mânca gratis. Cele sfinte îşi au mai puţin locul.
"N-am mai mâncat niciodatâ aşa ghini”.
Preotul s-a gândit să facă „o figură frumoasă” şi a vorbit şi cu un furnizor care, înainte de sfârşitul hramului, a adus şi îngheţată, să nu cumva să se topească. Se dă de pomană ce rămâne iar preotul se gândeşte şi la câţiva bătrâni care nu au putut ajunge şi cărora le-a pregătit pachete cu de-ale gurii. Lumea a mulţumit, a aruncat pe jos ambalajele îngheţatelor, a luat ce a luat la pachet sau la pungă mai mare, după care a plecat bucuroasă că şi de data asta hramul „a ieşit bine”. Nici nu se putea altfel. Ăsta fusese scopul iar la întrebarea dacă le-a plăcut şi ce înseamnă această sărbătoare, o enoriaşă a dat din umeri şi-a zis că „aşa trebe făcut, mamă. Aşa-i ghini. N-am mai mâncat niciodatâ aşa ghini”.
Dus acasă cu roaba
Oaia neagră a rămas şi acum de turmă, altfel nu ar fi avut har, sau haz, hramul. Lovit de prea multă cucernicie, trăind la maxim momentul, unul dintre meseni nu s-a mai putut ridica singur. A rămas să vorbească cu eul său şi să se certe cu toţi, cei drept, cu slove din ce în ce mai rare şi mai neânţelese, nemulţumit că nu i se mai toarnă. Nu mai putea oricum duce iar soarele nu l-a iertat. L-a bătut în cap până ce, în liniştea păsărelelor şi a adierilor de vânt, s-a auzit de-odată „trosc”. Scaunul nu l-a mai ţinut şi-a căzut grămadă, cu tot cu ultimul mesean beat criţă.
Preotul a strigat, după ce l-a muştruluit -mare lucru nu prea a înţeles în acel moment, bietul mirean:
– Unde e roaba?! Aduceţi roaba!
– Are pană, părinte, a răspuns un copil.
– Nu-i nimic. Mergi la vecinu Neculai şi ia-o pe-a lui! Hai să-l ducem acasă.
La câteva minute a apărut un băiat cu o roabă zdravănă în care patru enoriaşi l-au urcat ca pe un sac de cartofi. Nu ştim dacă sfinţii Petru şi Pavel au văzut şi asta, – se petrecea cam pe sub tei faza-, dar hramul s-a terminat cu bine, ultimul mesean a ieşind cu picioarele-nainte, dar în roabă. Azi se va trezi şi-şi va aduce aminte de frumoasa şi dumnezeiasca sărbătoare care, în loc să-i înalţe spiritul şi cugetul, l-a cam trântit la pământ. (Cristi MERCHEA)
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
SJA Vrancea | Activităţi de educaţie pentru promovarea integrității desfășurate la Liceul de Artă “Gh. Tătărescu” – Focșani
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
alexandru, acum 3221 zile, 8 ore, 33 minute, 26 secunde
carcotashu, acum 3221 zile, 13 ore, 43 minute, 1 secunda
Tudor Gabi, acum 3221 zile, 23 ore, 14 minute, 16 secunde 
