Ultima oră

VIDEO!!! Bacinschi despre Piaţa Unirii: “îmi pare rău, puteam face o treabă ca lumea!”

Iulia Crețu
24 apr 2015 2581 vizualizări
“Avem obligaţia de a întreţine această investiţie, din acest motiv noi trebuie să cheltuim nişte bani”, motivează edilul spargerea banilor în Piaţa Unirii, an de an

Primarul Focşaniului, social democratul Decebal Bacinschi, este de părere că proiectul european de recalificare urbană perimetrul istoric Piaţa Unirii a avut părţi bune, dar şi părţi proaste. Edilul a făcut comentarii despre această investiţie, după ce Ziarul de Vrancea a scris că a fost sesizat OLAF-ul cu privire la modul în care s-au cheltuit banii, cele 8 milioane euro. Bacinschi recunoaşte că pavimentul din Piaţa Unirii este de proastă calitate, importat din China, care “se fisurează şi clămpăne” şi adaugă că o ţeapă de acelaşi fel au luat şi cei din Bucureşti, care au montat acelaşi granit slab calitativ. “Şi eu sunt nemulţumit, îmi pare foarte rău şi chiar toate necazurile pe care le am cu această Piaţa Unirii, parcă mă fac vinovat de treaba aceasta. Aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, noi n-am avut nicio intervenţie, dar lucrările de paviment au costat 750.000 euro. În cei 8 milioane euro, noi am reabilitat Ateneul, Balada, parcurile şi celelalte lucrări de infrastructură realizate în piaţă”, a spus Bacinschi. Edilul a recunoscut că, anual, bagă bani în reparaţii la Piaţă, după ce garanţia lucrărilor inaugurate în toamna lui 2011, a expirat. Bacinschi a pierdut şirul alocărilor pentru reparaţii şi recunoaşte că suma destinată reparaţiilor în acest an, de 20.000 lei, este insuficientă. “Noi avem obligaţia de a întreţine această investiţie, din acest motiv noi trebuie să cheltuim nişte bani. Garanţia lucrărilor a durat numai un an. Anul trecut am cheltuit 100.000 lei pentru refacerea tavanelor care s-au făcut praf, anul acesta am prevăzut 20.000 lei. Nu cred că sunt suficienţi, dar cred că o să mai investim în continuare pentru că avem obligaţia de a o menţine la un nivel de normalitate”, a concluzionat Decebal Bacinschi. (Iulia CREŢU)

Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări declaraţiile edilului pe acest subiect.

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
MC, acum 3257 zile, 43 minute, 7 secunde
Ati distrus Piata Unirii si ,mai rau, Gradina Publica . E o porcarie sa plantezi cazemate metalice intr-un parc ,secerand arbori vechi de mai bine de un secol . Arhitectul care a facut asta precis citeste integral
Cetatean, acum 3260 zile, 20 ore, 1 minut, 13 secunde
100.000 lei, adica in jur de 22.000 euro un tavan fals cu spoturi pe trotuar, de calitate absolut indoielnica?! ATAT DE SCUMP? UN PRET EXORBITANT PENTRU O LUCRARE SI ASA EXTREM DE URATA!
R.A., acum 3261 zile, 6 ore, 41 minute, 23 secunde
Bacinski,lasa gargara si raspunde punctual : 1.Cine a pacut proiectul infectios de modernizare ? 2.Cine a aprobat proiectul? 3.Cum s-au licitat lucrarile pt proiect si numele firmelor citeste integral
danb, acum 3261 zile, 5 ore, 23 minute, 45 secunde
Garantie de 1 an am si eu la un prajitor de paine. La astfel de lucrari garantia obisnuita este de 20 de ani. Atat se da in Occident. Daca in acest interval de timp se strica ceva din vina citeste integral
MC, acum 3257 zile, 37 minute, 17 secunde
Pai , sigur ca da . Vin firmele primarului sa faca reparatiile...si-a asigurat omul un venit constant.
R.A., acum 3261 zile, 1 ora, 7 minute
Retine ca omul nu e cofetar sau croitor,e inginer constructor !!!Sa modernizezi doar ca sa cheltui niste bani europeni iar pe urma in FIECARE AN sa bagi banii comunitatii pt reparatii asta seamana a citeste integral
Ulise Grosu, acum 3260 zile, 14 ore, 52 minute, 3 secunde
@"R.A. Cine credeti ca v-ar putea lua in serios cele 10 intrebari logice si normale pe care le-ati pus? Pe blogul, ulisegrosu.blogspot.com, am postat o scrisoare deschisa adresata primarului citeste integral
R.A., acum 3260 zile, 9 ore, 33 minute, 48 secunde
Domnule Ulise,pot spune ca asa cum capra desteapta ciobanul,tot asa si dalele sparte din Piata ii va destepta pe investigatori. :)
, acum 3261 zile, 10 ore, 15 secunde
Ca arhitectii ce au gandit aceasta noua fata a Pietei Unirii, n-au fost prea inspirati,nu-i nicio indoiala. Ca materialele achizitionate sunt de proasta calitate,iarasi nu-i vreun dubiu. Cat au costat citeste integral
gogu, acum 3261 zile, 11 ore, 35 minute, 32 secunde
Este bine si cu parerile de rau dar, este bine si cu trasul la raspundere dpdv al justitiei. Cei vinovati de grotescul arhitectural cat si de calitatea constructiilor trebuiesc trasi la raspundere. citeste integral
danb, acum 3261 zile, 16 ore, 16 minute, 45 secunde
Avand in vedere faptul ca domnul Primar a lucrat ca inginer constructor pe vremea comunismului poate ar putea sa raspunda la urmatoarea intrebare: Cate placi s-au spart dintre cele puse pe vremea citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.