Ultima oră

Completul Cotea- Manole- Roşu a refuzat expertizarea actelor în dosarul "Crangul Petreşti"

Ziarul de Vrancea
18 apr 2015 2410 vizualizări
O spune chiar directorul Direcţiei Silvice, legat de dosarul în care Crângul Petreşti a fost atribuit Tincăi Bobocea u prefectul susţine că decizia din martie nu înseamnă că pădurea de la Petreşti va ajunge la Bobocea

Ziarul de Vrancea continuă dezvăluirile din culisele “dosarelor Bobocea”, prin care fostul şef al OPC, Marian Bobocea, încearcă să pună mâna pe o suprafaţă totală de peste 400 de ha de pădure. Marian Bobocea a câştigat, definitiv şi irevocabil, printr-o sentinţă a Tribunalului Vrancea, o suprafaţă de 135 de hectare din pădurea Crîngul Petreşti. Fostul director al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor din perioada ţărănistă se luptă de mulţi ani prin instanţe pentru această pădure, dar şi pe cea de 294 ha de la Dumbrăviţa, în cadrul unor procese controversate, în care oficialii Direcţiei Silvice au susţinut că ar fi vorba de acte falsificate. Acest lucru a fost arătat de două expertize efectuate la Bucureşti. Cu toate acestea, autorităţile au pierdut procesul şi par să nu fi depus prea multe diligenţe pentru a apăra bunul statului. 

"Ne-a fost respinsă proba"

Legat de sentinţa prin care pe 11 martie, Tribunalul Vrancea a decis să-i dea crângul Petreşti Tincăi Bobocea, Lucian Zamfir, directorul Direcţiei Silvice Vrancea susţine că instituţia pe care o reprezintă a făcut toate eforturile. “Noi am avut şi avem reprezentare juridică în toate dosarele care au făcut referire la pădurea aflată în administrarea noastră, inclusiv în cazul Bobocea. La dosarul soluţionat prin sentinţa de luna trecută, noi am propus expertizarea documentelor care sunt false în opinia noastră, însă această probă ne-a fost respinsă”, a declarat directorul Direcţiei Silvice. Prefectul Nicuşor Halici spune că s-au făcut demersurile necesare şi că în continuare se va apela la căi extraordinare de atac. “Actele care stau la baza solicitării sunt falsuri în opinia noastră. Noi nu puteam să facem mai multe decât să susţinem şi să argumentăm faptul că nu are documentele şi dreptul la acea proprietate. Din punctul nostru de vedere mai sunt şi alte căi în justitiţie, dar deocamdată suntem în faza premergătoare”, a spus prefectul Halici, solicitat să ofere un punct de vedere în legătură cu acest subiect. Prefectul susţine că proiectul derulat de CJ pe o suprafaţă de 41 de hectare din Crângul Petreşti nu este afectat, deoarece suprafaţa în cauză de 135 de hectare nu se suprapune cu suprafaţa CJ şi se află doar în domeniul public al statului. 

Ce au făcut autorităţile din 2011?

Prefectul spune că lui Marian Bobocea nu i s-ar fi stabilit amplasamentul. “Nu există motivarea instanţei până acum, dar din ce am înţeles s-a constatat existenţa dreptului de proprietate, dar nu se face referire la amplasament. E posibil ca să nu se facă, pentru că mai există o hotărâre a Tribunalului Vrancea prin care Crângul Petreşti nu este retrocedabil”, a declarat prefectul. Reprezentantul Guvernului în Vrancea spune că nu s-a acceptat procedura despăguburii, ceea ce înseamnă că, teoretic, la momentul actual, lui Bobocea i s-ar putea reconstitui suprafaţa solicitată în altă parte. Retrocedarea se face, aşa cum a precizat instanţa în dispozitivul hotărarii din 11 martie, în condiţiile art. 12 şi 13 din legea 165/2013, cel care prevede că retrocedarea pe face pe vechile amplasamente, iar acolo unde nu este posibil, pe altele. In zona retrocedata se afla si Muzeul Satului Vrancean.

Art 13. Legea 165/2013- 

 

(1)În situatia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibila, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unitatii administrativ-teritoriale, chiar daca acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948, au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice dupa aceasta data.

 

(2) În situatia în care pe raza unitatii administrativ-teritoriale nu exista teren

forestier disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unitati administrativ-teritoriale din judet, cu aprobarea comisiei judetene de fond funciar sau, dupa caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucuresti.

 

 

 (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
oana, acum 3287 zile, 11 ore, 35 minute, 27 secunde
Lucru pentru toti, simplu si repede! Suntem un fenomen in continua crestere! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent citeste integral
curiosul, acum 3287 zile, 14 ore, 4 minute, 39 secunde
Judecatoarea ROSU,este cumva sotia lui Rosu cheliosu de la Consultanta?Daca da este explicabila solutia din dosarul de retrocedare favorabila lui Bobo! Regretatul PUIU USTUROI avea citeste integral
roshul, acum 3287 zile, 21 ore, 45 minute, 50 secunde
ia facut copie lu presedinta de la tribunal junior bucuresti din 2010 pe doi transexuali adusi la niculescu corina , nu are voie vecinul de la 50 si cu barbatul giuglea carmen un criminal si cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.