Ultima oră

VIDEO!!! Infirmiera decedată la Adjud a avut o ceartă înainte de a muri

Raluca Manolache
10 mar 2015 7049 vizualizări
Noi amănunte ies la iveală în cazul infirmierei de la Spitalul din Adjud, care a decedat marţi, în timpul serviciului. Lenuţa Maftei, de 47 ani, din comuna Păuneşti, infirmieră la acest spital, se afla la program în momentul în care i s-a făcut rău.

În ziua fatidică, femeia a avut o ceartă cu unul dintre membrii familiei, dar poliţiştii s-au ferit să dea mai multe amănunte. „La data de 10 martie a.c., orele 16.25, poliţiştii din Adjud au fost sesizaţi de angajaţii spitalului despre faptul că la secţia ATI a decedat infirmiera Lenuţa M., 47 ani, din Păuneşti. Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că femeia se afla în timpul serviciului şi, în jurul orelor 15.10, a avut unele discuţii telefonice contradictorii cu membrii familiei, după care a intrat într-un salon, s-a întins pe pat şi, deoarece nu se trezea, un pacient a anunţat cadrele medicale. Victima nu a mai putut fi resuscitată şi este cunoscută cu afecţiuni cardiace”, spun poliţiştii. Anchetatorii s-au ferit să spună însă mai mult despre cearta pe care o avut-o femeia. „Nu putem spune nimic despre o ceartă cu un membru de familie. Ştim doar că a servit masa de pranz, a mers într-un salon, unde s-a întins pe un pat şi i s-a făcut rău. Cardiologul a încercat în zadar să o resusciteze”, ne-a declarat comisarul şef Ionel Bîtcă, şeful Poliţiei Adjud. Femeia era căsătorită şi avea trei fete. (Dan CHIRIAC)

Infirmieră decedată la locul de muncă

Femeia a fost găsită inconştientă într-un salon de către o asistentă medicală, care i-a chemat imediat pe medici pentru a-i acorda primul ajutor.

Tragedie la Spitalul din Adjud! Una dintre salariatele unităţii spitaliceşti din Adjud a decedat ieri în timpul programului de lucru. Lenuţa Maftei, de 47 ani, din comuna Păuneşti, infirmieră la acest spital, se afla la program în momentul în care i s-a făcut rău. Femeia a fost găsită inconştientă într-un salon de către o asistentă medicală, care i-a chemat imediat pe medici pentru a-i acorda primul ajutor. Din păcate însă aceasta nu a mai putut fi salvată, deşi a fost resuscitată mai multe zeci de minute de către doctorul cardiolog Octavian Vasile Lepadatu şi medicul de gardă. „În timpul programului a fost găsită de către o asistentă într-un salon.  A fost chemat medicul de gardă şi s-au efectuat manevre de resuscitare aproape 40 de minute”, a precizat dr. Daniela Bunea, managerul interimar al Spitalului Adjud. După declararea decesului au fost chemaţi la faţa locului şi poliţiştii, trupul femeii urmând să ajungă la Serviciul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului. De menţionat este faptul că femeia se afla în evidenţele doctorilor pentru că suferea de inimă. Şi pentru incidentul s-a produs în timpul programului de lucru, ancheta este preluată şi de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Vrancea pentru a vedea dacă femeia a fost supusă unui stres suplimentar. Dumnezeu să o ierte! (R. M.)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.