Ultima oră

Sentinţa în dosarul lui Trăşculescu, amânată pentru 16 martie

Gabriel Sava
5 mar 2015 1220 vizualizări
Tribunalul Bucureşti a amânat cu două săptămâni luarea unei decizii în ceea ce priveşte dosarul de corupţie în care este judecat fostul deputat şi preşedinte al PD-L Vrancea, Alin Trăşculescu.

Sentinţa ar urma să fie dată pe 16 martie, aşa cum au decis magistraţii din Capitală. Fostul deputat a fost trimis în judecată în acest dosar alături de Adrian Cristian Ene şi Dorian Geolfan pentru trafic de influenţă, instigare la fals, instigare la spălare de bani dar şi asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, delapidare şi uz de fals. Tribunalul a hotărât anul trecut disjungerea cauzei într-un nou dosar, după ce omul de afaceri Marian Calotă a fost judecat prin procedura simplificată, pentru că a recunoscut integral acuzaţiile procurorilor DNA. El a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Alin Trăşculescu a fost trimis în judecată în aprilie 2013. Potrivit procurorilor, fostul deputat a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, 50.000 de euro, sumă care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. De asemenea, Trăşculescu ar mai fi cerut 1,1 milioane de lei, din care ar fi primit, prin intermediul lui Calotă, în trei tranşe, suma de 374.000 de lei. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
visoi, acum 3331 zile, 6 ore, 43 minute, 48 secunde
dar la valea sarii cand veniti ca fostul primar se lauda ca a furat multe dar este acoperit in hartii.... asfaltare drum colacu poduri la care firma SIBAREXCampeneanca ia facut un cadou lui tov. citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.