Ultima oră

Aveţi în maşină scaun pentru bebeluşi? Poliţia anunţă primele amenzi!

Dan Chiriac
3 mar 2015 1700 vizualizări
Poliţiştii Serviciului Rutier îi păsuiesc de amenzi luna aceasta pe cei care nu se conformează noilor prevederi ale Codului Rutier u cel mai ifetin scaun pentru bebeluşi costă 250 de lei

Poliţiştii de la Serviciul Rutier Vrancea vor susţine în luna martie o campanie pentru informarea şi avertizarea şoferilor care nu ţin cont de noile prevederi legale privind scaunul pentru copii. Legea intrată în vigoare luna trecută nu va aduce încă sancţiuni pentru conducătorii auto. “Există un termen de 30 de zile pentru popularizare. În aceaastă perioadă, şoferii sunt avertizaţi verbal sau atenţionaţi că au obligaţia să transporte copiii în dispozitive speciale”, spune comisarul şef Adrian Huzum, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vrancea. Abia de la jumătatea lunii martie, amenzile vor fi aplicate şoferilor care nu respectă această lege. Conform noilor prevederi legale, copiii cu o înălţime de până la 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. De asemenea, copiii cu o înălţime de peste 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule, doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei, sau dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. Ca excepţie, dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă micuţul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi, dacă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. Totodată, se exceptează de la obligaţia de a fi fixat sau prins cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii ori de a purta centura de siguranţă pe timpul transportului, copilul pentru care este eliberat un certificat medical de scutire pe motiv medical grav, în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea acestor sisteme de siguranţă. Conducătorul de autovehicul are obligaţia să aibă asupra sa certificatul medical, în conţinutul căruia trebuie să fie menţionată durata de valabilitate a acestuia. În aceste cazuri, transportul copilului se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului, iar în cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul. Cei interesaţi îşi pot procura scaunele auto din marile centre comerciale. Acolo se găsesc cele mai ieftine produse, pronind de la 250 de lei. Pentru cei care vor ca cei mici să stea confortabil în aceste scuane, preţurile pot ajunge până la 500-600 de lei. Există şi înălţătoare auto, unde preţurile scad până la 200 de lei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
SIMONA, acum 3332 zile, 20 ore, 32 minute, 9 secunde
TINAND CONT CA ALOCATIA UNUI COPIL ESTE DE 42 LEI, AR TREBUI SA INCEAPA CU AMENZILE PESTE 6 LUNI, SA STRANGEM BANI PENTRU UN SCAUN.BINEINTELES CA IN ACESTE LUNI COPILUL VA TINE POST NEGRU. RUSINEEEE citeste integral
catalin, acum 3333 zile, 7 ore, 16 minute, 3 secunde
La viteza extraordinara cu care se merge in satul Focsani nu vad chestia asta decat un motiv sa primim amenzi. Oricum politistii nu vad daca soferul poarta centura....dar in spate... Numai aberatii citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.