Ultima oră

VIDEO!!! Amintirile unui veteran care s-a întors din Iad cu 20 de ani mai tânăr."Am fost mort şi am înviat!"

Veteranul de război Ion Popoiu, ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, descrie viaţa în lagărele din Ucraina, unde a petrecut aproape cinci ani.Cadavrele se încărcau în camioane şi erau aruncate într-o groapă comună pe un câmp.Abia ajuns acasă, a dat piept cu comuniştii care voiau să-i confişte puţinul pământ.In ciuda tuturor încercărilor, bărbatul se ţine bine, iar cei care îl văd cred că are cu 20 de ani mai puţin

Ultimii eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial rămaşi în viaţă, care încă mai au vii în memorie ororile conflagraţiei mondiale, dispar încet, în tăcere, fără să-i mai bage nimeni în seamă. Dacă povestesc  vreunui tânăr ce mâncau în lagăr ca să supravieţuiească, cum le scriau celor dragi scrisori pe scoarţă de copac sau cum cei care mureau erau băgaţi în gropi comune pare totul o poveste desprinsă din filme şi care nu s-ar mai putea repeta. Pur şi simplu nu pare real. Să ne imaginăm doar că au trăit ceea ce vedem acum în filme. Printre ei şi fostul prizonier de război Ion Popoiu, de la Străoane. Acum în vârstă de 93 de ani împliniţi pe 4 februarie, veteranul de război îşi aduce aminte fiecare moment de când a fost prins de ruşi şi luat prizonier, dus cu vagoanele pentru animale în lagăr, dar mai ales de gustul buruienilor pline de gândaci pe care le primea adesea la masă. În asemenea condiţii nu rezişti dacă nu ai psihicul tare, dacă nu eşti "descurcăreţ", după cum ne-a spus bătrânul. Cei care-l văd bătând uliţele satului cu pălărie, dar fără baston sau străbătând ţara cu trenul, ca să meargă la băi, nu îi dau mai mult de 70 de ani. 

Ruşii l-au luat prizonier din tranşee

Marea încercarea prin care a trecut Ion Popoiu a început când avea 23 de ani şi a fost trimis pe front pentru a-şi apăra patria. Într-o noapte, ruşii i-au înconjurat şi i-au luat prizonieri. „Când te pui la pământ se aude tot şi îl întreb: «Domn sergent, auzi ceva?» Îi zic: «vin ruşii!!»" Nu am apucat să pun mâna pe armă că ne-au şi înconjurat. Nu mai aveam ce face. De acolo am plecat spre Iad”, povesteşte bătrânul Ion Popoiu. Din acel moment a început calvarul.  “Am pornit din acea seară spre Basarabia pe jos, până am ajuns în judeţul Bălţi. Ruşii ne-au băgat în lagăr, eram 700 de prizonieri. Am dat de unul Gavrilă Zanfir , de la mine din sat, care a murit pe acolo, săracul. Îl văd şi îi zic: «Mă, da de când eşti tu aici» «De vreo săptămână», îmi răspunde. «Care-i treaba aici, îl întreb, vă dă de mâncare?» «Ce vorbeşti de mâncare, murim de foame», îmi spune», povesteşte fostul prizonier de război. Şi timp de patru ani avea să aştepte mâncarea «aşa cum aşteaptă viţelul vaca», după cum s-a exprimat.

 

“Eram numiţi pe sute, suta numărul cutare,  suta numărul cutare....”

Bătrânul povesteşte cât de dură era viaţa în lagărele de concentrare ruseşti. “Eram numiţi pe sute, suta numărul cutare,  suta numărul cutare... În vagoane de animale ne-au băgat pe toţi, unii peste alţii, unde aveam doar un geam mic sus. Ne rezemam unii de alţii. Eram 40 în vagon. Am mers două săptămâni zi şi noapte, iar păduchii îi dădeai cu mătura jos de pe noi. Era mare mizerie, a fost cumplit, nimeni să nu treacă prin  aşa ceva. Eu am fost tânăr, de asta am rezistat, dar cei care erau mai în vârstă mureau, săracii. Am ajuns în Kiev. Când au dat drumul la uşile de la vagoane cădeam aşa cum cad bostanii când tragi fundătura de la căruţă. Stăteai numai la întuneric şi frig, nemâncat, nespălat... Pe mine mă umpluse râia de aveam băşici între degete. Acolo, în Ucraina, era un lagăr mare, în total erau 24.000 de oameni: nemţi, unguri, cehoslovaci,  polonezi, toţi priozonieri de război. Ne-au băgat într-un buncăr de pământ, mergeam la muncă pe nişte geruri cumplite. Am dus- o greu tare, greu”, mai spune Ion Popoiu.

 

“Scoate-mă, Doamne, de aici!”

Fostul prizonier de război îşi aduce aminte de momentul în care se afla printre miile de prizonieri, flămând şi cu gândul la moarte. “Când adormeau toţi, ca să nu râdă de mine, mă puneam în genunchi şi mă rugam lui Dumnezeu. Şi îi ziceam: «Scoate-mă, Doamne, de aici!»”, povesteşte bătrânul.

 

 

Discuţiile între prizonieri erau legate doar de mâncare pe care o visau şi noaptea în somn. Aproape în fiecare zi mai murea unul dintre ei, iar cadavrul urma să fie aruncat într-o groapă comună pe un câmp. “Nu vorbeai să te duci acasă,  să vezi pe maică-ta, pe taică-tu, acolo numai de mâncare vorbeai. Cine încerca să evadeze era împuşcat. Saptămânal adunau morţii din lagăr,  veneau camioanele şi doi inşi îi aruncau precum cioatele de copac în remorcă şi îi duceau pe câmp, într-o groapă comună“, rememorează bătrânul prizonier de război Ion Popoiu.

"Am fost mort şi am înviat"

 După terminarea războiului, Ion Popoiu a fost trimis acasă. Era doar piele şi os. Îşi aduce aminte că vreo trei zile a stat la Focşani, în carantină, pentru că aşa era procedura. “După ce am stat câteva zile în carantină la Focşani,  am luat-o pe jos spre comuna Străoane, că nu erau autobuze şi maşini ca acum. Când am ajuns în sat, părinţii mei dormeau şi nu am vrut să îi trezesc. M-am dus în grajd şi, de bucurie, am sărutat vaca şi calul. Un vecin bătrân m-a recunoscut şi m-a luat la el în casă. S-a dus apoi şi i-a adus pe uncheşii mei. Mama era o femeie mărunţică, aşa ca mine. Când a intrat pe uşă şi am zis: «Sărut-mâna, mamă» a leşinat. Au udat-o repede cu apă rece pe cap. «Am fost mort şi am înviat mamă!», i-am spus. Ea mi-a zis că a dat de pomană hainele, tot, ca mă dăduse dispărut. Apoi ne-am continuat viaţa, ce era să facem”, îşi încheie mărturisirea Ion Popoiu. Bătrânul şi-a luat o soţie gospodină din sat, cu care spune că a avut o viaţă bună. Au făcut gospodărie şi doi copii. "Are 17 ani de când e moartă. A suferit tare, sărăcuţa, că a avut o boală grea. Soţia mea n-a văzut palma, nu a fost suduită, iar tot ce vedeţi aici e făcut de mânuţele ei", spune bătrânul. 

 

A fugit de comunişti

Veteranul Popoiu este unul dintre cei care, reîntors din război, s-a opus colectivizării forţate impuse de puterea comunistă. A fugit în dealuri, la Răzoare, pentru o perioadă, ca să scape de organele de control ale statului comunist. Spune că nici măcar nu avea pământ mult, însă comuniştii nu s-au lăsat până nu i l-au luat pe tot. "Erau răi tare! Vorbeau tare, ca să-i aud, că mă bagă la puşcărie. Celor care se opuneau colectivizării le strângeau degetele la ţâţâna uşii. Dacă auzeau că ai zis ceva de Ceauşescu luai bătaie degeaba", spune bătrânul. Acum, că a scăpat şi de comunişti, îşi trăieşte anii bătrâneţii tot în comuna Străoane. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu că la vârsta lui se ţine bine. Cafeaua şi-o bea în fiecare dimineaţă, iar în fiecare an merge în staţiune, unde nu i se dă vârsta pe care o are. "Pot să mă dau şi cu 20 de ani mai tânăr!", glumeşte şugubăţ bătrânul Popoiu.  Sfatul lui către cei care vor să trăiască mult este să ducă o viaţă cumpătată. "Să bea vin cu paharul de vin, iar ţuica să o bea cu paharul de ţuică!", glumeşte Ion Popoiu, după care adaugă: "Eu nu ajungeam aici dacă nu aveam capul cu mine!". 

«Ce faci, bă, tu tragi în aer?»

La cei 93 de ani ai săi, bătrânul veteran este un om activ, nu stă locului o clipă. Nu îi prea place să vorbească de război şi de lagăr. Acum câţiva ani, însă, a mers pe câmpul de luptă pentru a revedea locul unde a fost luat prizonier, în satul Boureni de lângă Paşcani. Supravieţuitorii s-au revăzut la biserica reconstruită după bombardamente. Îşi aduce aminte că îl întreba sergentul mai mereu «Ce faci , bă, tu tragi în aer?»”. A încercat, spune el, să nu omoare oameni pe front. Cu toate acestea, rănile războiului nu s-au vindecat nici până astăzi. În mintea lui au rămas toate scenele groaznice pe care le-a trăit şi văzut. Dacă ajungeţi prin Străoane şi îl vedeţi pe uliţă pe bărbatul mărunţel şi cu căciulă de astrahan, să ştiţi că este veteranul Ion Popoiu. Nu uitaţi să-i daţi bineţe acestui om care este o carte deschisă de istorie. Poate n-ar fi rău ca toate amintirile acestor ultimi veterani să fie adunate într-o carte şi toată lumea să le afle poveştile. Poate aşa vom conştientiza de ce pericolul vine de la răsărit ... (Aurelian IVAN, Silvia VRÎNCEANU)

 

 

Pe platforma Ziarului de Vrancea puteţi vedea un interviu cu prizonierul de război Ion Popoiu din comuna Străoane. 

 

---