Ultima oră

UPDATE!! Cum a a acţionat banditul de la bancomat? Poliția nu l-a prins!

Gabriel Sava
26 ian 2015 8960 vizualizări
Poliţia vranceană nu a reuşit să-l prindă pe răufăcătorul care a vrut să fure banii scoşi din bancomat de către o clientă a sucursalei BCR, luni seara.

Poliţiştii vranceni au stabilit în urma anchetei modul de operare şi cum femeia s-a luptat efectiv cu agresorul pentru a rămane cu banii. „Lucrătorii Poliţiei municipiului Focşani au fost sesizaţi de  o femeie din comuna Goleşti că, în jurul orei 19.00, a încercat să retragă numerar de la un bancomat situat în cartierul Sud, moment în care a constatat că ATM-ul a afişat că a emis suma de 600 lei, însă banii nu au fost eliberaţi. Anchetatorii au stabilit că femeia s-a deplasat apoi la autoturismul proprietate, parcat în apropiere, pentru a-şi lua telefonul mobil şi a contacta banca, după care, întorcându-se către bancomat, a observat în faţa acestuia un bărbat care  introducea în sacoşa pe care o avea în mână o bandă metalică de care erau lipiţi bani. După ce l-a întrebat ce are în sacoşă, femeia a prins-o imediat cu mâna, însă bărbatul necunoscut a tras de ea şi a rupt-o, căzând astfel dispozitivul metalic pe care era lipită suma de 600 lei, care a fost recuperată integral. Principalul suspect  a reuşit să fugă printre blocuri, însă suma de bani a fost recuperată în totalitate. În cauză s-a întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere a bărbatului”, spune inspectorul Cătălina Murariu, de la biroul de presă al poliţiei. 

Stirea initială: Alertă!!! Poliţia caută banditul care a dat aseară un atac la bancomat

O femeie a vrut să scoată aseară 600 de lei din ATM-ul BCR din cartierul Sud al municipiului, însă banii s-au blocat într-un dispozitiv improvizat cu bandă adezivă denumit “pisică” în limbajul hoţilor u răufăcătorul a venit în fugă să ridice prada şi doar intervenţia promptă a trecătorilor a făcut ca femeia să scape teafără u Poliţia îl caută pe banditul care a vrut să dea lovitura la adăpostul serii

Panică pentru o goleşteancă de 31 de ani seara trecută, după ce femeia a încercat să scoată bani de la un bancomat din cartierul Sud al Focşaniului. Femeia a mers la ATM-ul aparţinând BCR din imediata apropiere a unui cunoscut market focşănean, a introdus cardul, a tastat codul PIN, a cerut eliberarea a circa 600 lei, însă, surpriză! Deşi dispozitivul arăta eliberarea sumei solicitate, femeia a aşteptat în zadar banii. Intrigată de situaţie, a decis însă să nu se depărteze prea mult de dispozitivul bancar, moment în care un tânăr a venit, a smuls “pisica” din bancomat şi a luat-o la fugă. Femeia a strigat după ajutor, moment în care s-au sesizat şi alţi trecători iar borfaşul a scăpat dispozitivul artizanal în care se aflau şi banii victimei şi şi-a continuat goana. Până la închiderea ediţiei, acesta nu fusese încă identificat însă poliţiştii spun că este doar o chestiune de timp până la prinderea sa. “În cauză se fac cercetări pentru identificarea persoanei. Dispozitivul artizanal a fost indisponibilizat”, ne-a declarat inspectorul Cătălina Murariu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea legat de acest incident.

Dispozitive de furat bani

Conform unor surse apropiate anchetei, ATM-ul unde a avut loc tentativa de fraudă este singurul din municipiu unde nu se află instalat un sistem de siguranţă care să zădărnicească montarea unor astfel de dispozitive ilegale”. “Pisica” este un sistem artizanal cu dublă bandă adezivă care se montează în fanta de eliberarea a banilor de la bancomat şi care “prinde” suma astfel eliberată. Clientul, de obicei, considerând că ATM-ul este defect sau pur şi simplu contul nu mai are disponibilul necesar pleacă, moment în care infractorul vine şi ridică “pisica” în care se află şi banii. “Pisica” se mai montează şi în fanta în care se introduce cardul bancar, pentru reţinerea acestuia. “Cu prilejul activităţilor desfăşurate la unităţile financiar bancare, ofiţerii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au discutat cu reprezentanţii acestora în vederea identificării unor anumite măsuri şi mijloace tehnice care să conducă la blocarea instalării unor dispozitive de sustragere a numerarului în momentul efectuării operaţiunilor curente în numerar de către clienţii acestora”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Cel mai probabil, banca va fi somată să ia măsuri de securizare a ATM-urilor, astfel încât clienţii să nu mai fie expuşi unor astfel de situaţii periculoase. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
JDK, acum 3374 zile, 11 ore, 57 minute, 10 secunde
O solutie mai buna luata de banci este sa folosesti bancomatele dinauntrul sediilor bancare, unde accesul se face pe baza cardului bancar, inafara orelor de program ale functionarilor. Astfel, citeste integral
Agnaz, acum 3374 zile, 13 ore, 30 minute, 17 secunde
B.C.R = neseriosi . Am parit acum 1 an aceiasi chestie la bancomatul de vis-a-vis de BIG-ul din centru . Desi metoda era veche de pe artunci , reprezentantii banci nu s-au obosit sa instaleze sisteme citeste integral
Marius, acum 3374 zile, 14 ore, 50 minute, 51 secunde
De vina sunt bancile...cu sisteme de supraveghere bine amplasate si cu agenti ce urmaresc miscarile clientilor in fata ATM-urilor, cu siguranta se reduc aceste infractiuni...dar na,pe ei nu-i citeste integral
emy, acum 3374 zile, 13 ore, 22 minute, 2 secunde
maine ai sa vrei sa-ti dea si paza pana acasa sa-ti duci banii. Cine va pune sa scoateti bani de la bancomate dubioase. daca nu e langa banca, evitati-le caci sunt verificate mult mai rar decat cele citeste integral
bbb, acum 3374 zile, 7 ore, 31 minute, 37 secunde
mai Emi...,muci in balta....,bancomatul chiar era langa o agentie....,te-ai bagat ca musca-n curul calului
danb, acum 3374 zile, 15 ore, 46 minute, 29 secunde
Ar trebui sa-l caute unde se aduna hotii de obicei, la CJ , pe Independentei la PNL sau la noul sediu din casa Ferhat. In alta parte nu are unde sa fie.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.