Ultima oră

Povestea bonei filipineze umilită într-o familie înstărită din Focşani

Iulia Crețu
11 dec 2014 11229 vizualizări
Poveştile pline de lacrimi ale vrancencelor plecate la muncă în Italia au un corespondent petrecut în Romania, chiar în Focşani: umilinţa bonelor filipineze venite să strangă bani pentru familiile lăsate în urmă u o femeie de 30 de ani din Filipine, Love Ynia Petre poveşteşte ce a îndurat în 2011, cand a venit la Focşani să aibă grijă de băieţelul cu deficienţe al unei familii înstărite u a fost jignită şi exploatată de angajatoarea din Focşani, pe care o descrie ca fiind “femeia bărbat”, “mai rea ca vremea” care i se adresa cu apelativul jignitor “p…ă” u în acelaşi ton al povestirilor dure despre viaţa de imigrant, luni, la Bucureşti, la Librăria Humanitas Cişmigiu, Liliana Nechita, din Mărăşeşti îşi lansează cartea “Cireşe amare”

Ne emoţionăm pană la lacrimi cand citim poveştile de viaţă ale femeilor din Vrancea plecate peste hotare, în special în Italia ori Spania, pentru a asigura familiei lăsate în urmă un trai mai bun. Umilinţe, agresiuni sexuale, muncă 24 de ore din 24 fără odihnă, uneori şi fără bani ori mancare, poveşti pe care în niciun chip nu vrei să crezi că le poate trăi o fiinţă în secolul 21. Cu toate acestea, umilinţa şi durerea pe care vrancencele - mamele, surorile, verişoarele ori prietenele noastre le-au trăit în Italia, se derulează chiar şi aici, sub ochii noştri, în Romania, în Focşani, cu femeile venite din Asia pentru acelaşi lucru pentru care pleacă ale noastre în Italia: o viaţă mai bună pentru cei rămaşi acasă. Exploatarea omului de către om nu este o temă a veacurilor trecute ori întamplată pe alte meleaguri. Platforma Think Ouside The Box a publicat, zilele trecute, povestea bonei filipineze Love Ynia Petre sau Lovelina, după cum a fost botezată de unii angajatori, într-un material semnat de Andra Matzal. Materialul jurnalistic povesteşte prima experienţă ca bonă pe care femeia din Filipine a trăit-o în Romania, în Focşani, iar ceea ce povesteşte Lovelina nu este deloc o amintire plăcută. Exploatare, bătaie de joc, umilinţă - toate au fost ingredientele pe care le-a primit în sanul unei familii înstărite din municipiul de pe Milcov. Filipineza nu oferă numele angajatoarei-dictatoare, însă familiile bogate din Focşani care şi-au permis să angajeze bone din Filipine pentru a le creşte copiii nu sunt foarte multe, iar apropiaţii ar putea recunoaşte cu uşurinţă episoadele povestite de Lovelina.

În viscolul de la Focşani a dat peste “femeia mai rea ca vremea”

Love Ynia a studiat la Facultatea de Inginerie din Manila, Filipine, însă din lipsa banilor nu a absolvit-o. După mai multe joburi şi o căsătorie eşuată, Ynia a decis să plece în străinătate, pentru a lucra ca bonă, avand în spate şi responsabilitatea copilului celui mai mare din familie, aceea de a-şi susţine fraţii şi părinţii. Iniţial, visa să ajungă în Italia, dar costurile ar fi fost prea mari, aşa că i s-a sugerat să vină în Romania. Lucru care s-a şi întamplat pe 24 octombrie 2011. “Când am ajuns, oamenii erau foarte posomorâţi. Oamenii sunt ca vremea”, povesteşte acum Lovelina, care a lăsat însorita Filipine pentru viscolul năpraznic de la Focşani. “Prima angajatoare pe care am avut-o era mai rea ca vremea – era o vijelie”, spune ea despre patroana din Focşani. Cu toate că semnase un contract de lucru pentru opt ore şi plată pentru orele suplimentare, acest lucru nu a fost respectat. Ynia a lucrat ca bonă, menajeră, bucătăreasă şi s-a ocupat şi de grădina familiei angajatoare din Focşani. Filipineza poveşteşte cum, iarna, trebuia să se trezească din două în două ore pentru a pune lemne în centrala termică, iar la 5.30 dimineaţa, pe întuneric, se trezea pentru a curăţa de zăpadă curtea şi maşina focşănenilor. “La Focşani, zăpada era foarte, foarte mare,” spune Ynia. În această familie, a avut grijă de un băieţel născut cu deficienţe de vorbire şi care a învăţat primul cuvant de la ea. Nu a fost “mama” ori “tata” ci “Love”, celălat nume al femeii de 30 de ani.

Patroana din Focşani către bona filipineză: “p…ă, ai f…t cainele?”

Despre patroană, filipineza o descrie pe focşăneancă a fi “a character with a bărbătesc voice”. Ynia a imitat-o cu o expresie care nu-i face deloc cinste angajatoarei din Focşani, oricare ar fi ea. „De ce zâmbeşti aşa, ai f…t cu câinele?”, a povestit filipineza. În aceeaşi perioadă, tot la Focşani, Ynia mergea în vizită la o altă familie, care avea tot o bonă filipineză şi unde era fericită că poate vorbi în limba natală. Pentru că atunci nu înţelegea romaneşte, cuvintele patroanei le-a încasat cu seninătate. Pentru că simpla căutare a expresiei pe google nu i-a dat niciun rezultat, a mers la fiul unei vecine care i-a tradus. Şi nu au fost singurele expresii umilitoare pe care le-a încasat de la focşăneanca acră. Patroana i se adresa constat, potrivit Yniei, cu un apelativ jignitor, care face referire la un organ sexual. Considerand că ar fi vorba despre o formulă politicoasă, ea răspundea cu “Yes, thank you, madam”. Asta pană cand angajatoarea de la Focşani, în prezenţa unor musafiri, i-a ordonat bonei: “P…ă, du-te afară şi iei carne la grătar”. Doamna Mariana, care se afla în vizită, n-a gustat gluma şi i-a spus gazdei că e un cuvânt urât, pe care Ynia l-a descifrat apoi cu ajutorul prietenei filipineze. “Am simţit că îmi explodează capul şi aproape mi-au dat lacrimile. Apoi m-am dus şi i-am spus că, dacă mă mai strigă aşa, o voi numi cu cel mai urât cuvânt din limba mea şi le voi spune tuturor ce înseamnă, mai puţin ei. Atunci mi-a spus că sunt prostituată şi a început să scoată lucruri dintr-un dulap şi să le arunce în mine”, a mai povestit, despre aventura sa la Focşani, Ynia.

Umilinţa filipinezei făcută prostituată de angajatoarea din Focşani

Nu mult după acest incident, Lovelina a plecat de la Focşani, însă nu fără scandal. Angajatoarea a acuzat-o de prostituţie, acuze pe care nu le-a susţinut în momentul în care filipineza a sunat la ambasada ţării sale şi a cerut ajutor. Patroana cu limbaj vulgar de la Focşani i-a dat salariul, i-a înapoiat paşaportul pe care i-l reţinuse de cand venise să se angajeze, iar filipineza a plecat de la Focşani, la Bucureşti. La venirea sa la Focşani, bona din Filipine avea 64 de kg, iar în momentul în care a plecat de la familia unde a slugărit avea 48 kg, iar din cauza stresului îi cădea părul.

Ynia joacă acum propriul rol într-o piesă de teatru

După multe alte experienţe neplăcute şi la Bucureşti, Ynia Petre şi-a găsit un partener roman, iar acum interpretează un rol în piesa “Produse domestice”, regizată de Ioana Păun, pe un scenariu scris de Xandra Popescu, despre povestea bonelor filipineze din România, documentată împreună cu jurnalista Laura Ştefănuţ. Mai multe despre povestea filipinezei în Romania puteţi citi pe Think Outside The Box.

Poveste în oglindă: Liliana Nechita din Mărăşeşti scrie despre experienţa italiană

Tot aici puteţi citi şi despre Liliana Nechita, o femeie din Mărăşeşti, care munceşte de opt ani în Italia, unde îngrijeşte bătrâni. Vranceanca a publicat o carte despre umilinţele prin care a trecut, asemenea multor alte femei imigrante, pentru a-şi întreţine familiile. “Cireşe amare” se va lansa pe 15 decembrie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, în Bucureşti, în prezenţa autoarei. Cu speranţa că vom învăţa din experienţele celor două femei, poate nu vom mai auzi astfel de povestiri triste care nu fac altceva decat să degradeze fiinţa umană. (Iulia CREŢU)

Citeste si:

O vrânceancă a scris o carte despre viaţa grea din Italia



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
Rizea Fanic, acum 3414 zile, 14 ore, 30 minute, 30 secunde
Mai dureros de asa nu se poate. Rusine angajatoarei vrincene daca s-a comportat asa. Tot respectul pentru bona filipineza, iar pentru surorile noastre romance le recomand sa cantareasca daca este mai citeste integral
gicu, acum 3415 zile, 20 ore, 50 minute, 21 secunde
In democratia actuala am cunoscut multe persoane care au devenit peste noapte mari patroni. Daca pana mai ieri, erau simpli muncitori, veniti la oras din tot felul de catune, astazi au deveni patroni citeste integral
just me, acum 3416 zile, 10 ore, 58 minute, 44 secunde
Draga Iulia Cretu, cred ca mai bine te-ai mai documenta asupra povestirii spusa de Ynia Love. N-ai auzit si parerea partii acuzata de aceasta. Ai preluat ce ai scris din alta publicatie fara sa citeste integral
Gina, acum 3415 zile, 22 ore, 5 minute, 36 secunde
Poate si faptul ca a adus pe lume un copil cu deficiente e o compensare vizavi de rautatea ei sufleteasca.Ar trebui sa mediteze putin la zestrea ei nativa, pana sa se considere o bogatasa.Toate sunt citeste integral
alex, acum 3415 zile, 20 ore, 6 minute, 38 secunde
E atat de simplu sa comentezi fara sa stii realitatea... Copilul respectiv nu are nici un fel de deficiente, iar despre Lovelina ar fi destule de spus. Subscriu la comentariul de mai sus, un jurnalist citeste integral
ama, acum 3416 zile, 15 ore, 31 minute, 6 secunde
Oameni buni aceste creaturi , ca nu le pot numi femei sunt niste parvenite si au uitat de unde au plecat . In Focsani sunt de o ciorba cam mare , rusine lor.
relu, acum 3416 zile, 15 ore, 47 minute, 55 secunde
Golanul,cand ajunge imparat,o spanzura si pe mama-sa !
lotru, acum 3416 zile, 18 ore, 53 minute, 33 secunde
E buna de pus pe rana.. ca are culoarea ca rivanolul.. O chema... Monica.. iubea carucioarele ca a alergat dupa mosi cu bani pana si-a rupt picioarele O chema.. Laura.. era combinata cu Andrei dar citeste integral
eu, acum 3416 zile, 21 ore, 34 minute, 56 secunde
Cine stie despre cine e vorba , sa-i dea numele la "comentarii"
XXXX, acum 3417 zile, 52 minute, 45 secunde
Omul de tip nou inceput de Ceausescu si slefuit de Iliescu . Democratia originala, dictatura gunoaielor scursori din drojdia pestilentiala securisto-comunista. Cand URSS a pus golanii sa calareasca citeste integral
Care-i Boarfa?, acum 3417 zile, 6 ore, 15 minute, 26 secunde
Stie cineva cum o cheama pe aceasta boarfa-patroana din Focsani? Eu stiu mai multe cretine din astea.... Tara as vrea sa-i zic vreo doua in limba noastra romaneasca.
vali, acum 3417 zile, 7 ore, 38 minute
mare patroana,un rahat de doi lei,o nesimtita,o scroafa cu doua clase,cum sa tratezi asa un om...,o BOARFA@!
, acum 3414 zile, 15 ore, 59 minute, 47 secunde
e cel mai prost articol pe care l-am citit. e preluat din alt ziar si prelucrat la ziarul local fara nici un fel de informare. pacat ca asemenea poveste ireala a ajuns la urechile romanilor. este citeste integral
, acum 3414 zile, 16 ore, 43 minute, 51 secunde
Cred ca e foarte usor sa arunci cu noroi in cineva pe care nu il cunosti.Inainte de a face comentariile de mai sus sinteti siguri ca articolul publicat de reportera Iulia Cretu este adevarat?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.