Ultima oră

Paradă pe străzile din Focşani de 1 Decembrie

Raluca Manolache
27 nov 2014 3878 vizualizări
La parada ce se va desfăşura pe bulevardul Unirii va defila mare parte din tehnica de luptă folosită de militari în misiunile din Irak, Afganistan, dar şi tehnica folosită în misiuni de Poliţie, Jandarmerie, Pompieri

Paradă pe străzile din Focşani, cu prilejul Zilei Naţionale a României. De 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, vrâncenii vor putea admira şi tehnica militară din dotarea marilor unităţi din cadrul MApN, dislocate în Garnizoana Focşani. La parada ce se va desfăşura pe bulevardul Unirii va defila mare parte din tehnica de luptă folosită de militari în misiunile din Irak, Afganistan, dar şi tehnica folosită în misiuni de Poliţie, Jandarmerie, Pompieri. „Militari şi mijloace din cadrul Sistemului Naţional de Apărare vor participa luni, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia militară şi religioasă, urmată de Parada militară, prilejuite de Ziua Naţională a României. La solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene, manifestările dedicate aniversării celor 96 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, vor avea loc în proximitatea Prefecturii Vrancea, pe Bulevardul Unirii. Întreaga comunitate vrânceană este invitată să fie alături de militarii garnizoanei Focşani, la marea Sărbătoare Naţională a Românilor”, spune lt. Cătălina Popa, ofiţer informare şi relaţii publice Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani. Pe străzile din Focşani vor defila militarii de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focşani şi Brigada 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” Focşani, dar şi jandarmii,  funcţionarii publici cu statut special de la Penitenciarul Focşani, poliţiştii şi pompierii. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.