Ultima oră

Luceafărul, înecat la Mândreşti

Iulia Crețu
23 nov 2014 1994 vizualizări
Mare „realizare” a administraţiei Decebal Bacinschi şi la Mândreşti

După imaginile Focşaniului inundat din centru, din cartierul Sud, ale oraşului scufundat de la Laminorul, iată, ploile de zilele trecute au înecat şi „Luceafărul”. Nu este vorba despre celebrul poem al lui Mihai Eminescu, ci despre o stradă-uliţă de la Mândreşti. Locuitorii din zonă au postat imagini cu dezastrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană lăsat în urmă de falimentara Vega 93 Galaţi şi Primăria Focşani în cartierul-sat şi glumesc ironic spunând că strada inundată, impracticabilă, nu reprezintă un instantaneu la bălţile din cartier, deşi ar semăna mai degrabă cu acestea. Nu credem că administraţia locală va ajunge prea curând în zonă, nu credem că edilii s-au dotat cu cizme de cauciuc. Spre deosebire de edili, care nu se murdăresc pe pantofi, mândreştenii sunt obişnuiţi cu noroaiele, bălţile şi glodul. Asta e viaţa la oraş, în Focşani, în orice cartier locuim! (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.