Ultima oră

Galerie foto!!! Un lighean cu benzină, cauza incendiului de la hala omului de afaceri Constantin Nistoroiu

Gabriel Sava
15 nov 2014 4270 vizualizări
In incendiu au ars două autoturisme, iar la câţiva metri distanţă erau butelii şi o staţie de alimentare cu carburanţi u poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă

Incendiu puternic sâmbătă, în zona Obor a Focşaniului, la o hală unde se efectuau inspecţii tehnice periodice, situată la câţiva metri de o staţie de alimentare cu carburanţi şi un centru de butelii. Două autoturisme au ars, printre care şi cea a omului de afaceri Constantin Nistoroiu. Hala cu pricina, situată în imediata apropiere a complexului NisProd, aparţine chiar omului de afaceri, însă era închiriată unui service auto. În hală se aflau două autovehicule, un Opel şi un Nissan, ultima dintre ele fiind suspendată pe un elevator. Ambele au ars complet în incendiul care a cuprins hala. “Imediat s-au deplasat la faţa locului cinci echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, cu trei autospeciale de stins incendii, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta la hala în care funcţiona un atelier mecanic auto, proprietatea unei societăţi comerciale, pe o suprafaţă de aproximativ 120 mp, iar în interior două autoturisme au fost avariate. Pompierii militari au acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea construcţiilor învecinate. Intervenţia a fost dificilă, deoarece în imediata apropiere, la aproximativ un metru distanţă, erau amplasate butelii,  iar la câţiva zeci de metri funcţiona o staţie de alimentare cu carburanţi”, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă, Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Din fericire nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile. În urma incendiului au ars hala atelierului, construit din zidărie de BCA şi tablă ondulată cu învelitoare din tablă, instalaţii, scule şi unelte de reparaţii auto, cât şi documente ale societăţii comerciale. De asemenea, s-au distrus două autoturisme aflate în interiorul atelierului. În urma verificărilor s-a constatat că incendiul s-a produs din cauza unor scântei mecanice produse în urma utilizării unui dispozitiv electric de tăiere. Poliţiştii focşăneni, care au preluat cazul, spun că la momentul producerii evenimentului doi bărbaţi lucrau cu un  flex,  moment în care o scânteie a sărit într-un lighean neacoperit în care ţineau benzină. Combustibilul s-a aprins iar cei doi muncitori nu au reuşit să stingă incendiul. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. (A. IVAN)

Două maşini arse în incendiul din apropierea benzinăriei Nisprod

O maşină aparţinand omului de afaceri Constantin Nistoroiu a ars complet în această seară, după un incendiu care a cuprins o hală unde se efectuau inspecţii tehnice periodice, situată pe strada Mărăşeşti din Focşani.

Hala cu pricina, situată în imediata apropiere a complexului NisProd, aparţine chiar omului de afaceri, însă era închiriată unei firme de profil. În hală se aflau două autovehicule, un Opel şi un Nissan, ultima dintre ele fiind suspendată pe un elevator. Ambele au ars complet în incendiul care a cuprins hala. La faţa locului a ajuns şi familia omului de afaceri, Constantin Nistoroiu şi soţia lui Maria. Cei doi nu au vrut să dea declaraţii, dar au lăsat de înţeles că vehiculul ar fi asigurat. Conform căpitanului Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea, pentru stingerea incendiului s-a intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi cu modulul SMURD format din autospeciala de descarcerare şi ambulanţă. Din fericire însă, nu au existat victime, aşa că nu a fost nevoie de intervenţia paramedicilor de pe ambulanţa SMURD. Pompierii din cadrul detaşamentului de intervenţie Focşani urmau să stabilească ce anume a condus la izbucnirea incendiului, dar si valoarea pagubelor. (G.SAVA)


 



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.