Ultima oră

Dosarul de corupţie a lui Oprişan a împlinit 4 ani de cand zace la Cluj

Gabriel Sava
25 sep 2014 1600 vizualizări
Pe 17 septembrie 2010, cauza ajungea, ca urmare a strămutării, la Judecătoria Cluj

Acum patru ani, dosarul de corupţie în care este judecat şi preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan ajungea pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, unde a primit pană în prezent nu mai puţin  de 33 de termene.

Ieri, cauza a avut ieri un nou termen. În aşteptarea expertizei dispusă la un termen anterior, judecătorul a dispus ieri amanarea cu două săptămani “în vederea efectuării expertizei”, după cum se arată în soluţia instanţei. Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat anterior în acest dosar recuzarea magistratului, pe motiv că judecarea acestei cauze a fost tergiversată, dosarul fiind pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca. Pe 22 august, cererea a fost respinsă. În acest sens a fost sesizată şi Inspecţia Judiciară, pentru a face verificări în sensul arătat de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi. Ulterior, DNA a solicitat strămutarea acestui dosar, cerere care deasemenea a fost respinsă la Curtea de Apel Cluj. Rechizitoriul în acest dosar a ajuns pe rolul instanţei în 2006, după care dosarul a făcut “naveta” între mai multe instanţe.  În iunie 2006, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprişan, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals  şi  uz de fals. (Gabriel SAVA)

 

Citiţi  şi:

 Noiembrie, ultimul "bal" pentru Marian Oprişan în procesul de corupţie de la Cluj Napoca 




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.