Ultima oră

Prefectul ameninţă cu “decapitări" şi închideri de firme pentru putoarea din Focşani

Ziarul de Vrancea
28 aug 2014 2611 vizualizări
Prefectul judeţului ameninţă cu căderi de capete pentru mirosul din oraş, sugerand că firmele de creştere a animalelor au înţelegeri subterane şi dau drumul în acelaşi timp la dejecţii pentru a deruta instituţiile statului u "Doresc să-şi forţeze muşchii cu instituţiile statului? Ei bine, toleranţa va fi zero!", a spus prefectul, care i-a ameninţat cu demiterea pe cei de la Mediu dacă nu rezolvă problema mirosurilor pană sambătă, cand s-a anunţat protestul sticluţelor cu parfum u măsurile luate de Garda de Mediu pot merge pană la sistarea activităţii societăţilor vinovate de miasmele care invadează oraşul de peste două săptămani

Sursa mirosurilor care au invadat Focşaniul în ultimele săptămani a constituit subiectul principal al şedinţei Colegiului Prefectural de ieri. În vizor a fost Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu, instituţie condusă de liberalul Petrică Niţu, căruia prefectul Nicuşor Halici i-a cerut demisia încă de săptămana trecută. Mirosurile insuportabile din oraş au căzut ca o mănuşă pentru Halici care astfel i-a trasat ordine clare comisarului Niţu, sub o serie de ameninţări mai mult sau mai puţin directe. “Sintagma zero  spune ceva? Aplicarea sancţiunii cele mai drastice. Tot au fost avertizaţi în ultimii ani şi trebuie să mergem inclusiv pană la suspendrea activităţii dacă nu înţeleg. Doresc să-şi forţeze muşchii cu instituţiile statului sau să facă lobby pe langă anumiţi funcţionari? Ei bine, toleranţa zero va fi sintgma care va domni peste Garda de Mediu. Notificare către Agenţia de Mediu şi aplicăm cea mai drastică sancţiune. Acesta este un mesaj către toate instituţiile statului“, a transmis prefectul Nicuşor Halici, care le-a cerut comisarilor de mediu să stea mai mult pe teren. Primul om din Prefectură vrea echipe mixte Garda de Mediu – Agenţia pentru Protecţia Mediului care să monitorizeze activitatea fermelor de langă Focşani, 24 de ore din 24. “Nu vreau să spun eu că se vorbesc între ei să dea drumul în acelaşi timp la dejecţii pentru a deruta instituţiile statului. Dacă o singură dată mai miroase cum a mirosit săptămana care se încheie, evaluăm activitatea celor două instituţii, începand de la director pană la funcţionarul care trebuia să-şi facă treaba. Aşa cum avem drepturi, avem şi obligaţii şi ar trebui să ne luăm foarte în serios obligaţiile“, a mai spus prefectul, în plenul şedinţei. Acesta a arătat cu degetul în pricipal către instituţiile de mediu, conduse de oameni instalaţi cu sprijin de la PNL şi PC.

Situaţia din teren contrazice documentele

Pfffu, ce urat miroase!

Zilele acestea, Garda de Mediu a aplicat sancţiuni atat la o fermă de creşterea păsărilor, unde au fost descoperite nereguli, dar şi la una dintre firmele grupului danez de creştere a porcilor. “Am identificat la Aviputna o gestionare incorectă a dejecţiilor depozitate şi am dispus sistarea împrăştierii acestora pe sol, pentru că ei au continuat să le împrăştie ca să nu le mai dea cineva foc. De altfel, acolo o suprafaţă de cateva hectare era incendiată. Unitatea a fost sancţionată cu suma de 15 mii lei. Ieri am depistat o neregulă şi la cea de-a două firmă din grupul Premium Porc a investitorului danez, care are o lagună în reparaţii. Cea de-a doua lagună era plină, iar membrana de acoperire era distrusă.

Depozite de dejecţii pe campurile de la ieşire din Goleşti

Lagunele automatizate ale Premium Porc unde, susţin oficialii firmei, dejecţiile ar fi ţinute sub control

Şi această unitate a fost sancţionată şi au termen o săptămană să golească laguna încărcată cu dejecţii“, a precizat comisarul Petrică Niţu. Potrivit acestuia, instituţia pe care o conduce face controale periodic, însă scopul lor este de a “îmbunătăţi situaţia şi activitatea”. “Verificări se fac, dar în documente totul este bine, iar în teren este cu totul altceva. După ce am verificat la Premium Porc totul era bine, dar apoi cand am mers pe camp era altceva“, a mai spus comisarul Niţu. Acesta a primit răgaz pană maine pentru a lua măsurile necesare astfel încat oraşul să nu mai pută a hoit.

Premium porc dă vina pe găini

Depozite de dejecţii pe campurile de la ieşire din Goleşti

Nu porcii sunt de vină, ci găinile. Comic, dar asta reiese din ultima ieşire a celor de la Premium Porc, care, în încercarea disperată de a-şi spăla imaginea, au chemat ieri presa să arate găinaţul împrăştiat pe campurile de la ieşirea din comuna Goleşti. “Uite vinovatul, problema nu e la noi”, pare să fie ideea acestei mişcări de PR. “Premium Porc nu este vinovat de toate mirosurile neplăcute din Focşani. De fiecare dată primii învinuiţi suntem noi, ori nu este aşa”, susţine Rareş Popelcă, cel care se ocupă cu comunicarea publică la grupul Premium Porc. Oficialii firmei cer autorităţilor o mai mare implicare în a descoperi generatorul de  “mirosuri” pestilenţiale. ”Aceste depozite de dejecţii de pasăre urmează să fie folosite ca fertilizant şi bănuim că acestea sunt sursa mirosurilor din oraş“, spune Adrian Iorgulescu, responsabilul de mediu în cadrul companiei Premium Porc. Cei drept, danezii s-au dotat din punct de vedere tehnologic, cel puţin parţial.  Vorbim de o investiţie de aproape un milion de euro pentru a controla dejecţiile din fermele de creştere a porcilor, după cum spun reprezentanţii fermei.  Trei lagune automatizate preiau şi ţin sub control mirosul dejecţiilor rezultate în urma activităţii din ferma de porci, numai că, după cum spun cei de la Garda de Mediu, acestea se mai şi umplu sau se mai strică. Cert este că în Focşani există o stare de surescitare în randul populaţiei, care ameninţă chiar cu proteste de stradă, în încercarea de a convinge autorităţile să aplice Legea nr. 104/15.06.2011 privind calitatea aerului înconjurător. (Mihaela VLĂDESCU, Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 13

Adaugă comentariu
eu, acum 3523 zile, 6 ore, 26 minute, 52 secunde
Dar cu Avicola dinspre Petresti ce faceti ? S-au aprobat PUZ-URI in zona cu toate ca acolo e fabrica cu clocitori si este si in zona de nord a orasului!
nelamurit, acum 3524 zile, 23 ore, 57 minute, 55 secunde
Nelamurire: cei cu gainile si-au luat aparatura moderna,? Am inteles ca cei de la porci au luat, se preocupa de problema. Au gasit gainat imprastiat pe camp? Cred c-au gasit, nu de alta dar au chemat citeste integral
alisa, acum 3525 zile, 46 minute, 7 secunde
Ajungem ca si Vasluil care are mai maul de jumatatea din populatie cu ajutoare,care nu produce nimic. Au disparut cate firme,fabrici,intreprinderi? Continuati sa denigrati, fiti formatori de opinie.
gasesc eu ceva, acum 3525 zile, 53 minute, 56 secunde
Ce firme au disparut din Focsani? Nu e evaziune, e poluare,e altceva......daca eu vreau gasesc, nu? Omul de rand sufera, nu credeti? Inchideti tot, ca dracu mai vine sa investeasca pe plaiurile citeste integral
ce repede votati, acum 3525 zile, 1 ora, 1 minut, 20 secunde
Interesant! Am votat pe site aceste articole. Ce-am reusit observa:comentariile favorabile articolului se mentin cu voturi pentru, o fractiune de secunda ce-am votat pentru comentariile impotriva citeste integral
prostia doare, acum 3525 zile, 1 ora, 46 minute, 9 secunde
Mama mia, ce-mi pute a prosti in tara asta. Ce mult astept sa ma dau in spectacol si eu in numele societatii civile care cristica. Nu am bani, am haine second-hand, sunt slaba moarta din cauza citeste integral
un taran, acum 3525 zile, 2 ore, 8 minute, 46 secunde
Inainte timp se arunca baligar sa ingrase locul, acum dam cu chimicale. Era ingrasamant ecologic, se tot vorbea in trecut. Era sanatos cica,zice gura lumii. Acum ne miroase noua, generatia de aur. Nu citeste integral
Prefectu, acum 3525 zile, 5 ore, 5 minute, 16 secunde
Este bine ca prefectul a luat taurul de coarne. Ar fi bine sa mentionati si ora la care va avea loc sambata protestul sticlutelor de parfum.
mihai, acum 3525 zile, 5 ore, 15 minute, 49 secunde
Este un incompetent d-nul Nitu, are in spate firma Divori Prest care ofera servicii de consultanta juridica de mediu la aceste societati care aduc putoare in oras, si el inchide ochii, asa ca nu va citeste integral
Locuitor al urbei, acum 3525 zile, 5 ore, 34 minute, 17 secunde
Ieri, in jurul orelor 15.00 la intrarea in Slobozia Ciorasti, acolo unde este "firma de porci" mirosea pe camp ingrozitor. Am ajuns sa deosebesc mirosurile de porcine de cele de la citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.