Ultima oră

VIDEO!!!Un focşănean a construit un “Taj Mahal” în miniatură pentru soţia lui

Ziarul de Vrancea
19 aug 2014 3171 vizualizări
Un cavou din Cimitirul Sudic din Focşani a fost transformat într-un adevărat templu de un bărbat care şi-a adorat soţia.Pereţii sunt tapetaţi cu poezii, pe care văduvul îndurerat i le-a dedicat soţiei.Inginerul peisagist Păun-Paul Rigolin, care şi-a adorat soţia decedată prea devreme, şi-a intitulat opera “Microtemplul plangerii eterne”

"Taj Mahal" într-un cimitir din Focşani! Povestea focşăneanului care a construit un templu pentru soţia sa moartă seamănă cu cea indiană, care stă la baza faimosului templu. Vranceanul rămas văduv a fost atât de devastat de pierderea soţiei, încât a tapetat pereţii cavoului în care aceasta a fost înmormantată cu poezii. Inginerul peisagist Păun-Paul Rigolin a trăit vreme de patruzeci şi patru de ani alături de soţia sa, Lenuţa. Devastat de pierderea femeii pe care, se pare, ar fi adorat-o de-a dreptul, bărbatul a ridicat, în Cimitirul Sudic din Focşani, un cavou ca un mausoleu. Începută în 1973 şi finalizată în 1974, construcţia – pe frontispiciul căreia stă scris “Microtemplul plangerii eterne” – a fost acoperită de plăci din marmură pe care sunt gravate versuri scrise de soţul văduv, în memoria femeii. Inginerul Rigolin a mai trăit două decenii în singurătate, stingandu-se din viaţă la sfarşitul anilor ’90.

O poveste uitată în paragină de familie

În anii ‘70, când a construit acest templu, bărbatul a realizat şi un sistem de sonorizare, la care ar fi trebuit să se audă muzica lor preferată. În spatele construcţiei, se găseşte un tablou de comenzi, deasupra mai multor sonerii, care indică ce butoane trebuie să apeşi, pentru a asculta melodii precum “Avant de mourir” şi “Serenada lui Toselli”. Acum, cel care a făcut toate acestea îşi doarme somnul de veci alături de soţia pe care a venerat-o. În faţa cavoului, tronează busturile celor doi soţi, ocrotite de un înger din piatră. Pe ziduri, sunt inscripţionate şi alte mesaje al căror sens s-a pierdut, din cauza degradării scrisului. Astăzi, cavoul este o ruină, are geamurile sparte şi a fost vandalizat de hoţi.

"Noi plecam şi el rămanea aici"

Focşănenii care vin des la cimitir îşi amintesc şi astăzi de inginerul care şi-a adulat soţia. Unii spun că-l vedeau plimbandu-se prin cimitir îmbrăcat în capotul soţiei, semn că moartea acesteia i-a luat minţile. “Zilnic veneam, că-l avem şi noi pe tata aici. Veneam noi şi-l găseam, plecam şi el rămanea aici. Noi ne-am mai dus aşa, din curiozitate, am citit ce a scris el. Se mai opreşte lumea şi citeşte acolo”, povesteşte un trecător care-şi mai aduce aminte de Rigolin. Cristian Zbarciog, directorul Administraţiei Cimitirelor din Focşani, spune că, din cunoştinţele sale, ar mai exista rude ale inginerului prin Bucureşti, însă nimeni nu a mai venit să se intereseze de starea în care se află monumentul. “Microtemplul” atrage în continuare atenţia trecătorilor, păstrand pasiunea bărbatului vie, vizibil exprimată pe zidurile cavoului. (Alina-Elena VASILIU, Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.